Trei preoţi din Arhiepiscopia Craiovei au primit astăzi, 12 aprilie 2013, hirotesia întru duhovnicie de la Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. Evenimentul a avut loc la Paraclisul mitropolitan „Toţi Sfinţii” din incinta Centrului eparhial. Prin hirotesie, preoţii au primit astfel darul duhovniciei prin care pot săvârşi Taina Sfintei Spovedanii. Este vorba despre preoţii: Marian Radu, de la Parohia Căpinteni – Floreşti, judeţul Gorj, Cosmin Sanda, de la Parohia Radovan, judeţul Dolj şi Bogdan Samfira, de la Parohia “Izvorul Tămăduirii” din oraşul Calafat, judeţul Dolj.
În cuvîntul rostit după săvârşirea slujbei de hirotesie, IPS Irineu i-a îndemnat pe cei trei slujitori ai Altarului să fie cu adevărat părinţi duhovniceşti pentru credincioşii încredinţaţi spre păstorire.”Trebuie ca toate aceste daruri pe care Dumnezeu vi le-a dat să le desăvârşiţi prin osteneală, prin rugăciune şi dragoste. Siliţi-vă ca în parohiile ce v-au fost încredinţate să fiţi cu adevărat păstori duhovniceşti pentru toţi credincioşii, de la copii, tineri şi până la cei în vârstă, pentru că toţi sunt chemaţi să moştenească Împărăţia Cerurilor. Să cercetaţi Sfânta Scriptură şi celelalte cărţi bisericeşti şi, foarte important, să aveţi la rândul dumneavoastră duhovnic. Pentru că duhovnicul este atât purtător de Duh Sfânt, dar şi un confident, un prieten adevărat care ne dă sfatul cel mai bun atunci când avem nevoie.”
La final, cei trei preoţi au primit ca dar din partea IPS Irineu câte un Molitfelnic şi o Sfântă Cruce.
Gheorghe Cioiu