22.04.2013 – Serile duhovniceşti „Filocalia“ la Târgu Jiu

Evenimente


 
Cercul militar din Târgu Jiu găzduieşte în zilele de 22, 24 şi 25 aprilie, cea de-a XXI-a ediţie a manifestării religioase “Serile Filocalia”. Evenimentul este organizat cu binecuvântarea Inalt Preasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, de către Asociaţia Studenţilor Creştin Ortodocşi Români, filiala “Sfântul Irodion de la Lainici” Târgu Jiu, în parteneriat cu Protopopiatele Târgu Jiu Sud şi Târgu Jiu Nord,  Şcoala populară de artă şi Cercul militar.
       Primul invitat al “Serilor Filocalia” va fi părintele lector univ. dr. Adrian Ivan de la Facultatea de Teologie din Craiova, care va susţine astăzi, de la ora 18.00, conferinţa cu tema: “Copiii în grija lui Dumnezeu şi a noastră”. Miercuri, 24 aprilie, de la aceeaşi oră, istoricul Claudiu Răducu va vorbi pe tema: “Darul lui Dumnezeu şi ispita duhurilor – opoziţia dintre adevăr şi imitaţie”, iar joi, 25 aprilie, părintele prof. univ. dr. Alexandru Izvoranu, de la Facultatea de Teologie din Craiova, va conferenţia pe tema: “Lectura ziditoare de suflet” . Participarea la aceste întâlniri, organizate în perioada de pregătire pentru întâmpinarea marelui praznic al Învierii Domnului,  este deschisă tuturor doritorilor, accesul fiind liber.

(Gh. Cioiu, Gabriela Popescu)