Centrul de restaurare, conservare patrimoniu si vizualizare al Arhiepiscopiei Craiovei a găzduit săptămâna trecută vernisajul expozitiei de icoane cu tema “Icoana, mesager al creştinătăţii”, în cadrul căruia au fost expuse icoane pictate de 15 studenţi din anul I, specializarea Artă sacră, a Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii din Craiova. Manifestarea a fost urmată de o sesiune de lucrări ştiinţifice studenteşti intitulată “Bisericile din Craiova – chei de lectură”, organizată tot de Secţia Artă sacră a Facultăţii de Teologie din Cetatea Băniei.
Potrivit coordonatorului acestei manifestări, lect. univ. dr. Cristina Oprea, aceasta a fost prima sesiune de comunicări ale studentilor de la specializarea Arta sacră, înfiinţată anul trecut în cadrul Facultăţii de Teologie din Craiova. La eveniment au fost prezenţi părinţi profesori ai Facultăţii de Teologie, care au amintit despre menirea pictorilor de icoane bisericeşti.„Studenţii Facultăţii de Teologie, specializarea Artă sacră sunt la o primă manifestare de genul acesta, întrucât ei sunt în anul I. Studenţii noştri se pregătesc pentru restaurare patrimoniu bisericesc, aşa încât ei nu doar întrunesc condiţia celui care pictează, ci şi a celui care restaurează o icoană, ceea ce înseamnă că ei cunosc foarte bine dimensiunea teologică a iconicului. Icoana înseamnă un univers al întâlnirii omului cu Dumnezeu. Nu este simplu act al creaţiei, ci este o sinergie a celui credincios în întâlnirea lui cu Dumnezeu. Este o vedere dincolo de imagine, de contur, de formă. Este o vedere, o contemplaţie a lui Dumnezeu”, a precizat părintele lect.dr. Adrian Ivan, care a vorbit de asemenea despre trăirea duhovnicească a studenţilor care pictează icoane. „Aceste icoane vorbesc foarte mult despre ei, despre maniera în care ei înţeleg Taina slujirii ca teolog şi iconograf. Foarte mulţi studenţi se apropie de dimensiunea icoanei cu multă teamă şi respect faţă de Dumnezeu. Icoana este cel mai cuprinzător lucru la care teologul se poate referi, este cea care descoperă într-un spaţiu foarte redus o dimensiune abisală a sufletului uman”, a subliniat părintele lect.dr. Adrian Ivan.
Studenţii participanţi la această sesiune de comunicări mărturisesc faptul că au realizat aceste lucrări cu multă emoţie şi dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de biserică. „Mi-am ales ca prezentare Mănăstirea Coşuna Bucovăţul Vechi, un loc încărcat de istorie, care se află la Mofleni, iar ca icoană am pictat-o pe Maica Domnului cu pruncul. Ne propunem să ieşim mai mult în faţă, în sensul de a arăta că putem face lucruri frumoase, mai ales că aici am venit din pasiune cu toţii”, a mărturisit Ungureanu Elena, student la Secţia Artă sacră a Facultăţii de Teologie.
(Gabriela Popescu)