– ÎPS Voastră, suntem într-o zi de mare sărbătoare la Sf. Mănăstire Lainici, și ne încălzește soarele prin Lumina Învierii Mântuitorului! Avem suficiente repere spirituale pentru omul credincios care trăiește întru slava Mântuitorului Iisus Hristos?
-Reperele despre care noi vorbim și de care avem întotdeauna nevoie sunt cele evanghelice. Aici, Mântuitorul ne-a adus Cuvântul, El Însuși fiind Cuvântul vieții, El este Cuvântul Tatălui, Logos-ul despre care vorbește Sf. Ioan Evanghelistul şi bineînțeles că în cuvântul său, ni se prezintă toate învățăturile pe care omul trebuie să le respecte și să le împlinească mereu, ca să ajungă la viața veșnică.
Tatăl a vorbit și puterea Duhului Sfânt a întărit!
– Care este coordonata esențială a Cuvântului-Dumnezeu?
-Vedeți, Cuvântul Lui Dumnezeu este viu și lucrător, este cuvântul pe care Dumnezeu l-a rostit când a făcut lumea! Așa cum spune și Sfânta Scriptură, Tatăl a vorbit și puterea Duhului Sfânt a întărit!
–Dar, într-o lume secularizată, mai are omul timp sau mai are răbdarea să asculte acest Cuvânt?
-Poate că nu mai are timp, dar lumea este o noțiune abstractă, iar noi vorbim de oameni! Lumea nu este o noțiune pe care să o “palpăm”, lumea poate să fie Universul, lumea poate să fie Cosmosul, poate să fie țara, satul ș.a.m.d., dar noi vorbim de oameni!
–Deci, avem în vedere și mulțimea sau comunitatea, dacă înțeleg bine!
-Deși se vorbește despre lume, că a fost răscumpărată cu scump sângele Mântuitorului, însă, când Sfânta Scriptură se referă la această lume, se referă la întreg Cosmosul, deci, nu numai la oameni, ci la întreaga creație!
–Ce ne facem, totuși, cu omul care se pierde, pur și simplu, în vâltoarea vieții acesteia tumultoase?
-Atunci când Mântuitorul se referă la omul individual, El spune că Fiul Omului a căutat, a venit ca să mântuiască pe cel pierdut! Cel pierdut poate să fie oricare om! Cel pierdut poate să fie orișice credincios care crede în Mântuitorul și care simte nevoia de a se îndrepta, și nu numai de a se îndrepta, de a avea viață! Omul, fără cuvânt și fără viață este un om aproape mort!
–Poate este omul care și-a pierdut identitatea de sine…!
-Nu numai identitatea, pentru că identitatea de sine este o chestiune care ne pune față în față cu ceea ce înseamnă anonimul! Este un om al nimănui sau un «nimeni», cum zicem noi la modul obișnuit! Identitatea, în sensul profund duhovnicesc, ne face să considerăm că, dacă omul nu are această identitate de care vorbiți, din punct de vedere duhovnicesc este aproape egală cu moartea. Este într-o stare de semi-viață! Ceva între viață și moarte!
–Dar, aceasta, nu poate însemna și un fel de alienare?
-Uneori alienarea este tocmai…
–Sau un fel de rătăcire…!
-Da rătăcire, dar unii oameni se simt ei alienați, ei se alienează pas cu pas!
–Nu este și o percepție eronată despre ei înșiși?
-Da, da, însă o percepție aproape în pragul disperării! Acești oameni sunt atât de disperați încât aduc numai a deznădejde! Alienarea aceasta se prezintă deseori din punct de vedere moral ca o deznădejde, iar din punctul de vedere al omului fără minte, este nebunie!
Mântuitorul nu vorbește, totuși, figurat, ci, vorbește real!
–Dar, totuși, sunt atâtea cauze de ordin material care îi duc pe oameni în asemenea situații-limită!
-Cauze materiale sau cauza materială se manifestă atunci când te compari cu cineva sau chiar cu societatea, pentru că dacă te compari cu tine însuți, atunci cauza materială apare ca un lucru necesar al vieții. E adevărat că unii oameni nu au nici necesarul vieții…
–Tocmai acest lucru aș dori să-l accentuăm!
-Bine, bine, dar ia să vedem care este necesarul vieții? Atâta vreme cât credința ne învață că nu numai cu pâine va trăi omul! Dacă ne ducem în profunzimea acestui fapt, ia să vedem, cât îi trebuie omului ca să fie fericit? Cât îi trebuie? Mult, puțin!
–Cred că ar avea nevoie și de un sistem de referință pentru a surprinde acest lucru!
-Nu cred că are nevoie de un astfel de sistem! Trebuie neapărat să se gândească la Dumnezeu! Nu neapărat referința din punctul de vedere al unui model pe care l-a luat din societate!
–Nu considerați că un astfel de model se metamorfozează într-un gen de ispită? V-aș ruga să aprofundăm puțin ideea!
-Nu, pentru că el trebuie să meargă cu mintea pe verticală! Mântuitorul Iisus Hristos ne spune la un moment dat în «Predica de pe Munte»: “Nu vă îngrijorați cu ce vă veți îmbrăca, ce veți mânca și ce veți bea! Uitați-vă la păsările cerului”! Foarte puțini oameni înțeleg aceste cuvinte ale Mântuitorului, foarte puțini oameni le aprofundează! Ar trebui să stau indiferent la ceea ce voi face mâine? Ei, bine, Mântuitorul nu vorbește, totuși, figurat, ci, vorbește real!
–Să fie aceasta ca o purtare de grijă a Lui Dumnezeu pentru viața noastră?
-Este o purtare de grijă efectivă, legată de credință! Am încredere în Dumnezeu că mâine îmi dă și îmi trimite mâncare! Și am exemplu pe Proorocul Ilie, acela care pătimește datorită secetei, datorită lipsei de hrană, iar Dumnezeu îi trimite un corb care îi aduce de mâncare!
El ne va întâmpina la judecata de apoi, dacă am înţeles Calea, Adevărul şi Viaţa!
–Totuși, ce ne poate arăta credinţa, iar omul de azi nu poate înţelege îndeajuns?
-Credinţa ne arată că lumea aceasta este trecătoare şi că trebuie să ne desprindem de ea, să ne întoarcem la Tatăl cel Ceresc, să nu ne uităm prea mult la trupul cel trecător, să avem grija mai mare pentru sufletul nostru, pentru a fi în Împărăţia Tatălui Ceresc.
–Cuvintele Mântuitorului sunt adresate oamenilor de pretutindeni și dintotdeauna?
-Cuvintele Mântuitorului sunt adresate oamenilor de atunci, dar sunt valabile şi pentru oamenii cei de azi, pentru cei dintotdeauna, pentru că El ne va întâmpina la judecata de apoi, dacă am înţeles Calea, Adevărul şi Viaţa! Multe evenimente ne arată că Dumnezeu este cu poporul său, când proorocirea se împlineşte prin puterea Lui Dumnezeu! Mântuitorul Iisus ne cheamă să trăim această sărbătoare, ca şi acum, pentru că ne spune că acolo unde sunt adunaţi 2-3 oameni în numele Său, acolo este şi El în mijlocul lor.
-Cum trebuie să percepem relația dintre cugetul omului și credința lui?
-Fiecare dintre noi simţim puterea de a decide, dar decizia noastră trebuie să fie numai spre cele bune. Ni s-a dat putere ca să lucrăm şi să cugetăm, dar cugetarea noastră să fie numai spre bine!
–Numai că, acela care ne abate de la drumul nostru cel bun este vrăjmaşul!
-El face ca drumul nostru să nu fie întotdeauna spre Iisus Hristos! Trebuie să înfrânăm pornirile noastre care se pot abate pe drumul greşelii. Aşa cum vedem imaginea călugărului răstignit pe cruce, aşa trebuie să ne întipărim în mintea noastră icoana care ne duce la mântuire!
Dumnezeu ştie puterea noastră şi ştie ceea ce facem noi!
– ÎPS Voastră, e lung, e dulce sau e anevoios drumul acesta al preînnoirii Luminii care ne aduce mereu în Casa Domnului?
-Aş spune, în primul rând, că e permanent şi într-o consecvenţă neîntreruptă. Nu este niciodată o zi care să aibă momente mai mult sau mai puţine deosebite decât alte zile pe care le rânduieşte Dumnezeu, pentru că Dumnezeu ştie puterea noastră şi ştie ceea ce facem noi şi ceea ce trebuie să facem. Uneori, ne punem întrebarea aceasta, dacă am făcut suficient din ceea ce ne-am propus. Dacă am făcut mai puţin, asta ştim cu toţii, pentru că nu le putem face întotdeauna pe toate. Poate că ne-am imaginat vreodată că ajungem să le facem pe toate, dar nu le-am făcut decât pe jumătate din ceea ce am dorit!
– Acesta este un semn al neîmplinirii sau o certitudine a dorinței de autoperfecționare?
-Este un semn important că suntem vii, dar mult mai important este ca în viaţa noastră să avem această convingere că “robi netrebnici suntem”, cum spune Sfântul Evanghelist, că n-am făcut decât ceea ce ni s-a dat să facem. Aici este marea dilemă şi marea provocare a noastră, în primul rând: dacă am făcut tot ceea ce trebuia să facem!
– Totuși, dorința aceasta neostoită convertită în verbul «a face» cu orice preț, duhul acesta devastator, autodemolator şi pătimaş al plăcerilor lumeşti, ispita senzaţiilor uşoare, nu fac parte acestea din viaţa multor oameni ai zilelor noastre?
-Păcatul a fost şi este o provocare a lumii! Nu trebuie să scoatem neghina, ca să curăţim grâul? Acest lucru ne învaţă Mântuitorul Iisus Hristos! Va veni vremea secerişului, când grâul va fi scos de îngeri şi va fi pus în hambar, iar neghina va fi aruncată în foc. De aceea, aceste patimi şi aceste refulări ale fiinţei umane, poate sunt chiar stimulări ale patimilor şi ale satanei, ale oamenilor săi, iar toate acestea sunt ca o întărire în credinţă a celor care sunt chemaţi la Dumnezeu. Altminteri, sunt ispite pe care trebuie să le trecem, iar cu speranţa şi cu încrederea în Dumnezeu, trebuie să avem acest curaj al mărturisirii, pentru a înfrânge în noi Eul acesta prea puternic, manifestat în ziua de astăzi!
–Un «Eu» poate prea egoist şi accentuat egocentric!
-De câte ori ascultăm discursurile unora şi altora, de câte ori avem de-a face cu oameni de dialog, care ni se par la prima vedere oameni cumsecade, constatăm, de fapt, că ei pun pe primul plan propria persoană, vorbesc doar la persoana întâi singular, ceea ce face să se manifeste cu atâta îngâmfare şi cu emfază, pentru că ei ajung la un egocentrism şi la un narcisism diabolic şi bolnăvicios, pentru ei şi pentru societate!
Este foarte important, astăzi, să facem ceva folositor și pe Voia Domnului!
–Mulți oameni vă apreciază pentru că sunteţi un spirit practic, un om care se preocupă de sfinţirea lăcaşurilor sfinte, ceea ce ne îndreptățește să putem spune că aceasta este vocaţia ÎPS Voastre!
-Nu aş spune că am o singură cărare pe care o urmez, deşi fiecare are un drum, o cale în activitatea lui! Facem tot ceea ce ni s-a dat de către Bunul Dumnezeu ca să împlinim! Că sfinţim lăcaşuri sfinte, că realizăm cămine de bătrâni sau grădiniţe pentru copii, sau că facem ceva pentru binele semenilor noştri, toate acestea sunt ca un buchet de flori pe care ne sârguim să-l aducem cu cinste şi cu smerenie înaintea Lui Dumnezeu, ca un rod al împlinirilor noastre!
–În ce direcție ne sfătuiți să ne îndreptăm inimile și gândurile noastre, faptele care ne însuflețesc și ne dau curajul de a crede în Dumnezeu-Cuvântul?
-Sunt multe valori pe care noi trebuie să le cuprindem şi să le împlinim astăzi, poate mai mult ca oricând! Este foarte important, astăzi, să facem ceva folositor și pe Voia Domnului! De asemenea, e foarte important să nu trecem într-o stare de trândăvie, într-o stare de inactivitate, pentru că toate acestea nu fac altceva decât să anchilozeze viaţa noastră! Avem nevoie, aşa cum spune Sf.Apostol Pavel, să fim antrenaţi pe calea aceasta care duce spre…coroană! Iar lupta noastră este după regula jocului, regulă pe care a stabilit-o Mântuitorul Iisus Hristos, şi nimeni nu poate să facă altfel, dacă dorește cu adevărat ca să ajungă în Împărăţia Lui Dumnezeu!
A consemnat,
Prof. Vasile Gogonea