Preoţii din Protoieria Craiova Sud s-au întrunit joi, 30 mai, în sala de şedinţe a Centrului de restaurare, conservare patrimoniu şi vizualizare al Arhiepiscopiei Craiovei cu ocazia Conferinţei pastoral-misionare de primăvară. Întâlnirea a fost prezidată de Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei.
Sfinţii Împăraţi şi rolul lor în istoria creştinismului a fost subiectul dezbătut de clericii din Protoieria Craiova Sud cu prilejul conferinţei pastoral misionare de primăvară din acest an, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române „An omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena”. Activitatea a fost deschisă prin oficierea Sfintei Liturghii la altarul Bisericii Obedeanu, închinată, de asemenea Sfinţilor Împăraţi, de un sobor de preoţi condus de părintele protoiereu Grigore Vulcănescu, în prezenţa IPS Părinte Irineu. După Sfânta Liturghie, preoţii s-au deplasat spre sala de festivităţi a Centrului de restaurare pentru a participa la conferinţa propriu-zisă. În deschidere, părintele Mihail Florin a susţinut o prelegere pe tama anunţată, urmată de luări de cuvânt, întrebări şi dezbateri.
La finalul întâlnirii, IPS Părinte Mitropolit Irineu a subliniat rolul deosebit al Sfântului Constantin cel Mare în formarea Europei creştine de mai târziu, în general, şi a poporului român creştin, în special. „Sfântul Constantin este cel care a pus bazele Europei creştine. Legile, edictele, lăcaşurile de cult şi tot ceea ce a făcut pentru religia creştină ne arată cât de mare a fost Sfântul Constantin pentru noi. De aceea, Biserica l-a aşezat în rândul sfinţilor, pentru că el s-a îngrijit de viaţa Bisericii creştine întocmai ca un Apostol, sau, aşa cum se numea el însuşi, ca un „episcop al treburilor din afara Bisericii”. Sfântul Constantin, strămoşul nostru de la sudul Dunării, a iubit şi s-a îngrijit de poporul daco-roman, mulţi dintre generalii săi fiind de origine daco-romană. De aceea el este atât de iubit pe aceste meleaguri, multe biserici de la noi îi sunt închinate şi peste 1700 000 de credincioşi îi poartă numele”, a precizat IPS Irineu.
Gheorghe Cioiu