Asociaţia Studenţilor Creştin – Ortodocşi Români (ASCOR) filiala „Sfântul Irodion de la Lainici” – Târgu Jiu, Protoieriile Târgu Jiu Nord şi Sud, Liceul Teologic „Sfântul Nicodim” din Târgu Jiu organizează sâmbătă, manifestarea „1 Iunie – Ziua copilului născut şi nenăscut”, ediţia a IV-a. Cu acest prilej, începând cu ora 19.30, la Facultatea de Drept a Universităţii „Constantin Brâncuşi” va avea loc conferinţa „Viaţa e un dar, bucuria sunt copiii”, prezentată de preotul Marcel Răduţ, de la Paraclisul „Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca” a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Craiova.
Evenimentele vor continua la ora 21.00, la Biserica „Sfinţii Arhangheli” din municipiu, unde va fi săvârşit de către un sobor de preoţi Acatisul Sfântului Stelian, ocrotitorul copiilor, în memoria micuţilor care au trecut la cele veşnice. La ora 21.30 se vor aprinde lumânări în memoria copiilor nenăscuţi, formându-se o cruce de mari dimensiuni.
Gabriela Popescu