Interviu cu Maica Stareță Marina Gligor, de la Mănăstirea «Sfânta Treime» Strâmba-Jiu, județul Gorj
– Maică Stareță Marina Gligor, am venit în urma unei promisiuni mai vechi și v-am aflat atât de harnică și de preocupată de buna rânduială a Mănăstirii «Sfânta Treime», un loc binecuvântat de Dumnezeu! Cum ați ajuns la acest sfânt lăcaș?
-Am fost mai întâi la Mănăstirea Tismana, iar aici la Strâmba era doar un schit care se numea Schitul “Strâmba”, unde fusese stareță o maică tare harnică, Maica Ermionia Cândea, care era tot din părțile Sibiului, de la Poplaca, și întotdeauna o admiram că era o călugăriță smerită, nici nu ziceai că-i stareță.
“Maică Ermionia, roagă-te și pentru mine, ca să fiu și eu o călugăriță bună”!
– A fost un model pentru dumneavoastră, pentru a vă oferi prin exemplul său și “o lecție de viață”?
-Eu o admiram pentru că era o fire mai retrasă și avea un fel de simplitate maiestuoasă! Știu că atunci când Maica Ermionia Cândea a trecut la Domnul, Maica Stareță de la Tismana m-a trimis pe mine împreună cu maica Modesta ca să stăm la priveghere pentru o noapte, pentru că atunci era numai o măicuță aici, iar noi obișnuim să citim Psaltirea la priveghiul celui adormit. Eram singură lângă sicriu toată noaptea și simțeam o pace și o liniște sufletească, încât mi-am permis ca să vorbesc, așa, cu maica adormită întru Domnul și să-i spun: “Maică Ermionia, dacă ajungi acolo la Domnul, la un loc bun, te rog mult, roagă-te și pentru mine, ca să fiu și eu o călugăriță bună, așa, ca sfinția voastră”, fără să mă gândesc eu că după cinci ani am să ajung chiar aici.
– Cred că Maica Ermionia a avut ascultare pentru Sfinția Voastră!
-Da, și știu că atunci când am venit la mănăstire erau mormintele pe aici prin curte, iar când a început reconstrucția lăcașului, treceau mașini peste morminte, motiv pentru care am decis mutarea mormintelor sus pe deal, chiar dacă mai descoperim și acum peste tot oseminte ale celor care au trăit viață monahală în acest loc.
– Iată, aveți peste două decenii de osteneală și dăruire, pentru înfrumusețarea Mănăstirii “Sfânta Treime”!
-Am venit cu tot dragul, pentru că eram secretarul, eram “mâna dreaptă” a Maicii Starețe de la Tismana, și am venit aici din dragoste de Dumnezeu, de rugăciune și de slujbe, pentru că încă de mică eram obișnuită să fiu în legătură cu Dumnezeu, iar de multe ori am simțit că toate merg strună, parcă le vedeam cu ochii mei!
– Ce trebuie să simțim, atunci când ne rugăm Lui Dumnezeu?
-Când te rogi cu toată dragostea, pentru tine și pentru oameni, simți legătura cu Dumnezeu, care nu se răcește dacă ești în continuă lucrare! La mănăstire, e bine să faci “ale locului”, ca să fii în apele tale, dacă nu faci “ale locului” intervine cel cu coarne, capătă valențe forțele malefice!
– Cum ați reușit să cuceriți inimile obștii de măicuțe din mănăstire?
-Nu le-am prea cucerit eu, cred că Dumnezeu le-a trimis! Atunci ardea o flacără plăpândă, că va lua ființă mănăstirea aceasta. După moartea Maicii Starețe Ermionia, a fost părintele stareț Paisie, care n-a strâns obște. El a închis cu gard incinta mănăstirii, a făcut și el săracu, ceea ce a putut, se făceau slujbe de sărbători și se mai trimiteau de la Tismana câte 2-3 maici ca să ajute și pe aici.
– Când a devenit autonomă și cu o activitate de sine stătătoare această mănăstire?
-Multă vreme mănăstirea a fost dependentă direct de Mitropolie, dar apoi a devenit autonomă de la 1 ianuarie 1991, iar spre vară părintele Paisie a plecat în Ardeal, pentru că nu mai putea face față cerințelor noi în condițiile de autonomie. Mitropolia a trebuit să ia măsuri ca să aducă pe cineva, dar nimeni nu dorea să vină aici, pentru că era considerată cea mai săracă mănăstire! Se știa că e multă sărăcie, și materială și sufletească!
Erau multe neajunsuri greu de depășit!
-A venit la Tismana părintele Caliope Georgescu, exarhul mănăstirilor de atunci, Dumnezeu să-l odihnească, și ne-a îndemnat, haideți maicilor, iar dacă trebuia să ia în primire cineva, la 1 octombrie 1991 am ajuns aici! La început, mi s-a spus că voi veni doar pentru o perioadă scurtă, până ce se strânge obștea de maici, dar până la urmă, de fapt, noi suntem ca soldații, nu e vorba că eu vreau acolo sau acolo, nu condiționăm noi unde stăm și ceea ce facem, deoarece călugărul trebuie să facă ascultare necondiționată!
Poate că pe undeva e doar planul Lui Dumnezeu, de bună seamă!
-Sigur că da! Bine, Dumnezeu nu te obligă, El are preștiință, știe dinainte că tu vei merge așa, iar dacă vei fi un vas ales cu care să…Dar, eu nu mă consider un vas ales! Mai e o vorbă în popor: «Cum îți așterni, așa dormi»!
Mănăstirea aceasta a devenit acum un loc atât de frumos, ce nu pare făcut de mână omenească!
-Dar, nu-i făcut de mine, toți lucrăm ceea ce trebuie, pentru că o măicuță lucrează la flori, alta la atelier, la trapeză, la bucătărie, deci, măicuțele fac treaba! Eu…
. E atâta hărnicie, ca la un stup de albine!
-…Eu sunt neputincioasă, și trupește, și sufletește, că am o vârstă și dau înapoi! Dar, măicuțele se duc înainte! Am fost la un moment dat vreo 70 de suflete, dar “ a trebuit să populăm și alte mănăstiri”, că așa e rostul!
. Cu ce sentiment așteptați Sărbătoarea Mănăstirii «Sfânta Treime»?
-Bucuria cu care așteptăm sărbătoarea e dublă, pentru că în primul rând, e Hramul «Sfânta Treime», iar în al doilea rând, avem resfințirea Bisericii «Sfânta Treime», pe care o vom realiza Duminică, de Rusalii sau Pogorârea Sfântului Duh!
Așadar, avem o sfântă mănăstire cu două hramuri!
-Nu demult, o măicuță chiar mi-a spus că a găsit pe undeva într-o carte, unde se scria că primul hram al mănăstirii a fost Pogorârea Sfântului Duh! Încă de anul trecut, Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu a dorit să facem resfințirea bisericii, dar am tot amânat și iată că acum se împlinește sorocul, cum se spune! Așa că revine cel de-al doilea hram, Pogorârea Sfântului Duh! Ne bucurăm că vom reda cultului și biserica veche! Timp de 40 de zile vom sluji mereu, zilnic, cele șapte laude, timp de nouă ore pe zi, fiecare slujbă la timpul potrivit!
Noi nu putem face nimic pe lumea aceasta, fără ajutorul Lui Dumnezeu!
Am văzut că vă cunoaște multă lume și vă privește cu mult respect!
-Pe mine mă cunoaște multă lume, pentru că aici la noi vin mulți, dar nu-i rețin pe toți! De mică mi-a plăcut, acolo, la Ocna Sibiului, să cunosc și să salut pe toată lumea, cu voie bună și cu dragoste! Când mergeam la școală, îmi plăcea să spun rugăciunile dimineții, simțeam că zbor, că mă duc spre Sfânta Treime!
Ce le transmiteți credincioșilor care vor veni Duminică și luni la Sărbătoarea Mănăstirii «Sfânta Treime» de la Strâmba-Jiu?
-Că noi nu putem face nimic pe lumea aceasta, fără ajutorul Lui Dumnezeu! Dumnezeu lucrează tot prin oamenii care ne ajută, pentru că atunci când avem nevoie de ceva, Dumnezeu are grijă de toate! Sunt multe de spus despre cei 22 de ani de când sunt aici la această mănăstire!
– Aveți posibilitatea să discerneți sau chiar să selectați persoanele care vă intră pe poarta mănăstirii?
-La mănăstire vin multe persoane, mă refer la măicuțe, unele au decepții în viață, altele o fac din ambiție, dar ele trebuie testate pentru a vedea dacă au venit aici din convingere! Dacă nu au venit din convingere, viața la mănăstire li se pare o povară! Aveam la Sibiu un bătrân orb, care trecuse prin multe încercări și mereu avea vorba aceasta: “Lasă, că doar nu știe Lae Chiorul ce bag eu în stomac”! Mereu ne spunea ca să ne rugăm pentru soția lui că era femeie rea!
. Dar, eu mă refeream la mireni, la cei care vin să se roage la Dumnezeu!
-Mă iertați că trec de la o problemă la alta! La fel se întâmplă și cu oamenii care vin la mănăstire la zi de sărbătoare! Cu toți avem nevoie de mai multă rugăciune! Dumnezeu face multe minuni, dar uneori, noi nu vrem să le vedem!
Cum îi găsiți pe gorjeni, ca firi deosebite, poate inconfundabile?
-Gorjenii sunt niște oameni…ușori, adică, se mânie repede, dar le trece repede! Deci, nu sunt niște oameni care să țină mânie, cu un gen de ranchiună! Dar acum suntem amestecați, pentru că sunt și ardeleni, și moldoveni în zonele acestea miniere, însă, toți suntem de aceeași credință, suntem în România! Mie mi-s dragi toți!
Îmi doresc ca în casele oamenilor, să nu se stingă nicicând flacăra credinței!
– Rep. Vă rog să mă iertați, dar sunt nevoit să reiau întrebarea pe care v-am adresat-o anterior, ce le transmiteți credincioșilor care vor veni duminică și luni la sărbătoarea mănăstirii?
-Să se întărească în credință, să stea în legătură permanentă cu Dumnezeu, că Dumnezeu îi ascultă, îi vede și îi ajută, în orice loc s-ar afla ei și în orice împrejurare! Numai dacă suntem tari în credință, ne putem păstra nădejdea! Cele trei virtuți: credința, nădejdea și dragostea, numai acestea ne mântuiesc!
Ce lucru vă preocupă și pe care vi-l doriți a fi realizat în viitor?
-Eu vreau să văd bisericile pline de credincioși, vreau să vină cât mai multă lume la biserică, dar nu neapărat ca să ne admire pentru ceea ce facem noi, ci, pentru ca să se întărească fiecare în credință! La mănăstire simțim că e mai bună liniștea decât zarva multă din lumea profană! Dacă oamenii sunt cu frică de Dumnezeu, atunci au mai multă dragoste între ei!
Totuși, e greu de crezut că aceasta înseamnă tot ceea ce vă doriți în viitor!
-Dacă mă întrebați, ce mi-aș dori în viitor, eu îi mulțumesc Lui Dumnezeu pentru tot ceea ce ne-o dat și să aibă grijă de noi și de acum încolo! Eu nu mi-am propus ca să realizez neapărat, ceea ce am înfăptuit până acum! Simțeam o forță nevăzută care mă împingea și mă îndemna mereu! Îmi doresc să nu înceteze niciodată Sfânta Liturghie și sfintele slujbe în mănăstiri și în bisericile noastre! Nici în casele oamenilor, să nu se stingă nicicând flacăra credinței! Așa cum Sfinții Părinți ne învață: “Căutați mai întâi Împărăția Lui Dumnezeu și toate celelate se vor împlini vouă”!
. Ce cuvinte frumoase sunt acestea, pentru a încheia dialogul nostru: “Să nu se stingă nicicând flacăra credinței”!
-Așa este, fără credință nu putem face civilizație! Dacă nu există Dumnezeu, atunci nu exist nici eu, așa cum nu există niciunul dintre noi, pentru că Dumnezeu ne-a făcut din dragoste! Ne-a făcut și ne-a dat, așa, o limită a normalului, dar uneori omul vrea mai mult, vrea să descopere noul, prin însuși faptul că poate merge și mai departe!
A consemnat,
Profesor Vasile Gogonea
