Conferinţă susţinută de PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei
Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova a organizat săptămâna aceasta o serie de manifestări cultural-religioase, prilejuite de sfârşitul anului şcolar. La una dintre acestea a fost prezent şi Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, care a prezentat elevilor seminarişti şi profesorilor o prelegere cu tema „Gravitatea păcatului desfrânării.”
După ce a găzduit la începutul săptămânii Festivalul oratoric pentru elevi “Sfântul Ioan Gură de Aur” şi festivitatea de premiere a concursului “Icoana – fereastră spre cer”, Seminarul Teologic Ortodox “Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova a continuat seria de activităţi catehetice şi educaţionale adresate elevilor seminarişti. Astfel, miercuri, 19 iunie, s-a desfăşurat concursul “Lecturi patristice”, dedicat vieţii şi personalităţii Sfântului Ioan Gură de Aur, care a avut ca obiectiv familiarizarea, receptarea şi valorizarea operei Sfântului Ioan Gură de Aur, cel mai mare orator al creştinătăţii ortodoxe. “Ne bucurăm că elevii au participat în număr destul de mare la acest concurs, s-au pregătit, au studiat, având ca bibliografie în special Cuvântările de Laudă ale Sfântului Ioan Gură de Aur, care sunt capodopere ale genului patristic”, a precizat părintele profesor Cristin Sperlea.
Evenimentele au continuat joi, 20 iunie, cu serbări care s-au desfăşurat la nivelul claselor şcolare şi lansarea Revistei elevilor clasei a IX-a “Întâmpinări”, sub coordonarea părintelui professor Cristin Sperlea, având ca redactor – şef pe elevul Muscalu Victor. Manifestarea prinicpală a zilei a avut loc de la ora 11.00, când, Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a susţinut în faţa elevilor seminarişti şi a profesorilor, conferinţa pe tema “Gravitatea păcatului desfrânării în viaţa tinerilor”. Cu acest prilej, PS Nicodim a subliniat necesitatea imperioasă ca oamenii, cu atât mai mult clericii şi dascălii, să aibă o viaţă morală curată, în accord cu învăţătura creştin ortodoxă. În caz contrar, a precizat Preasfinţia Sa, „va avea de suferit nu numai viaţa noastră personală, ci vor fi afectaţi şi cei pentru care noi trebuie să fim modele”.
(Gabriela Popescu)