Sute de credincioşi, oaspeţi de seamă, preoţi şi pelerini au participat luni, 24 iunie, de praznicul Sfintei Treimi, la sărbătoarea hramului Catedralei mitropolitane din Sibiu. Sfânta Liturghie a fost săvârşită cu acest prilej de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi din care au făcut parte Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului şi Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei.
Cuvântul de învăţătură de la Sfânta Liturghie a fost rostit de IPS Părinte Mitropolit Irineu, care a subliniat faptul că noi suntem făcuţi după chipul Preasfintei Treimi. “Sfânta Treime S-a revelat încă din Vechiul Testament. Noi am învăţat de atunci să cinstim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul. Sfânta Scriptură ne spune că am fost făcuţi după chipul lui Dumnezeu, evident după chipul Preasfintei Triemi, căci Tatăl ne-a făcut cu mâinile Sale şi această învăţătură o rostim de ficeare dată când botezăm pe cineva şi spunem: <<Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit>>. Iar mâinile lui Dumnezeu sunt Fiul şi Duhul Sfânt şi întreaga Sfântă Treime care ne-a alcătuit pe noi şi ne-a făcut după chipul Ei, pentru ca noi să păstrăm strălucirea slavei dumnezeieşti în interiorul nostru. Ne-a dat astfel posibilitatea să ajungem la asemănarea cu Dumnezeu, adică să desăvârşim aceste daruri dumnezeieşti, aceste caracteristici ale Sfintei Treimi”, a precizat IPS Părinte Mitropolit Irineu.
La final, IPS Părinte Mitropolit Laurenţiu le-a mulţumit ierarhilor veniţi de departe pentru a participa la sărbătoarea de la Sibiu. “Am trăit astăzi momente de bucurie duhovnicească şi-n acelaşi timp momente de bucurie naţională şi de speranţă pentru neamul nostru că va rămâne credincios lui Dumnezeu şi fiinţei sale. Poporul nostru nu şi-a schimbat învăţătura credinţei şi a rămas, în ciuda atâtor presiuni, în Ortodoxie. A trăit în bună înţelegere cu celelalte naţionalităţi, iar credinţa nu a fost schimbată ”, a spus IPS Laurenţiu.
Sărbătoarea hramului de la Catedrala mitropolitană din Sibiu s-a încheiat cu o procesiune în jurul sfântului lăcaş, iar preoţii au purtat pe braţe racla cu moaştele Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei.
Gheorghe Cioiu
(Sursa: mitropolia-ardealului.ro)