Cuvintele Mântuitorului cuprinse în pericopa evanghelică din această Duminică, ne transpun în perioada de început a Bisericii creştine, ele având totodată, şi pentru noi cei de astăzi, o mare actualitate. Pe de o parte, aceste cuvinte ne aduc aminte de recrutarea de către Mântuitorul Iisus Hristos a sfinţilor Săi ucenici şi apostoli, iar pe de altă parte, ne readuce în atenţie rolul chemării pe care Iisus-Domnul nostru ne-o face şi nouă, credincioşilor de astăzi.
În urmă cu aproape 2 milenii, curând după ieşirea la propovăduire, Mântuitorul Iisus Hristos se afla pe malul lacului Ghenizaret sau Marea Galileii. Aici, nu departe de ţărm, pescuiau fraţii Simon-Petru şi Andrei, cărora le spune: „Veniţi după mine şi vă voi face pe voi pescari de oameni” (Matei 4, 19). Cei doi fraţi au lăsat instrumentele de pescuit şi i-au urmat lui Iisus. Nu departe de acest loc, ne spune tot Sfântul Evanghelist Matei, Mântuitorul Hristos întâlneşte alţi doi fraţi, pe Iacob şi pe Ioan, care îşi spălau mrejele împreună cu tatăl lor, Zevedeu, cărora Iisus le adresează aceeaşi chemare, iar cei doi fraţi răspund fără nici o ezitare. Într-un fel asemănător au fost chemaţi la apostolat şi ceilalţi ucenici: Toma şi Matei, Filip şi Vartolomeu, Iacob al lui Alfeu şi Simon Zlotul, Iuda al lui Iacob şi Iuda Iscarioteanul.
Ca Dumnezeu atotştiitor, Hristos – Domnul nostru cunoştea plămada lăuntrică a celor chemaţi de El la apostolie, plămadă ce era ca un pământ bun în care sămânţa Evangheliei putea să încolţească, să răsară şi să rodească însutit; cunoştea făptura lor nepervertită, cum au fost şi cum sunt de obicei oamenii născuţi în mijlocul naturii, care te călăuzeşte ea însăşi spre disciplină şi rânduială, şi unde simţi mai direct şi prezenţa Creatorului.
Pe de altă parte, chemarea Mântuitorului nu a fost o chemare oarecare, ca a unui om de rând, ci a fost glasul lui Dumnezeu, chemarea Lui, care cuprinde în ea o forţă deosebită, căreia ştim că nu i se poate sta împotrivă. Aşa cum am auzit în Evanghelia de astăzi, acest glas dumnezeesc a chemat pe Sfinţii Apostoli la greaua misiune care îi aştepta, glas care va linişti mai târziu valurile mării, va vindeca pe orbi, pe şchiopi, pe leproşi, va chema la viaţă pe fiul văduvei din Nain, pe fiica lui Iair, pe Lazăr din mormânt.
Afară de Iuda Iscarioteanul, care, orbit de bani s-a abătut de la această chemare, ştim că toţi ceilalţi apostoli au răspuns cu desăvârşită fidelitate şi dăruire chemării ce li s-a făcut. Ştim, de asemenea, că răspunsurile Apostolilor la chemarea Mântuitorului n-au fost de o zi sau două, de un an sau doi, ci de o viaţă întreagă, încheiată la fiecare în chip martiric, afară de Sfântul Apostol Ioan. Ştim totodată că, pe lângă viaţa lor exemplară de zi cu zi, Sfinţii Apostoli au străbătut mii de kilometri, în lipsuri şi primejdii de multe feluri, vestind în calea lor pe Iisus cel înviat şi învăţătura Sa dumnezeiască.
Dacă Sfinţii Apostoli au fost chemaţi şi investiţi cu un dar, ori un har, sau putere specială – aceea de a continua lucrarea văzută a Mântuitorului în lume, hirotonind episcopi, iar la rândul lor aceştia hirotonind preoţi şi diaconi, în succesiune directă până astăzi, Mântuitorul Iisus Hristos însă, reînoieşte chemarea de a-L urma şi noi. „Veniţi după mine” – ne spune şi nouă celor de azi. „Veniţi după mine” ne spune Mântuitorul în fiecare duminică şi sărbătoare, prin Biserica Sa cea sfântă, nu pentru a ne face pescari de oameni, chemarea Sa pentru noi având alte înţelesuri, binefacerile urmării lui fiind multe şi negrăit de mari pentru întreaga noastră fiinţă.
Încheind aceste gânduri, vom reţine din Evanghelia după Matei, cap. 4, versetele 18-23, că, chemându-ne să-L urmăm, aşa cum i-a chemat pe Apostoli, Mântuitorul Iisus Hristos ne cheamă, ne arată şi ne ajută să ne găsim făgaşul, albia pe care, asemenea unui râu, viaţa noastră să curgă spre ţelurile ei superioare. Ne cheamă să ne cultivăm şi să valorificăm darurile cu care Cel Atotputernic ne-a înzestrat pe fiecare, ne cheamă să umblăm în lumină, încredinţaţi fiind până în străfundul sufletelor noastre de veridicitatea spuselor Sale: „Eu sunt lumina lumii, cel ce vine după mine, nu va umbla întru întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8, 12), a vieţii de acum şi a celei ce va să fie. Amin!
Preot Ioan Ioanicescu
