05.08.2013 – Interviu cu Înaltpreasfintitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei

Interviuri si reportaje


“«Schimbarea la faţă» ne arată că Domnul cuprinde deodată şi legea veche şi legea nouă”!

–  Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit, să urmăm cu sfială pașii pelerinului care ne poartă la Mănăstirea Lainici, la sărbătoarea «Schimbarea la Față a Domnului»!
-La Sărbătoarea «Schimbării la Faţă», noi îl vedem pe Mântuitorul transfigurat. Noi îi spunem «Schimbarea la Față», dar este vorba mai mult decât o schimbare la faţă în strălucire, fiind vorba de o transpunere în altă ipostază, în altă formă decât aceea pe care ucenicii o ştiau şi toată lumea o vedea. El se arată pe Muntele Taborului cu adevărat Dumnezeu!
Este și o dovadă certă că ne aflăm “în fața” Dumnezeului-Lumină și a Dumnezeului-Cuvânt?
-Dacă mai înainte Sfinţii Apostoli îl considerau un prooroc sau Învăţătorul, de data aceasta ei Îl văd ca Dumnezeu, pentru că arată că este într-adevăr stăpânul cerului şi al pământului, al celor vii şi al celor morţi, că este de-o Fiinţă cu Tatăl Cel Ceresc şi cu Duhul Sfânt, şi mai arată că este venit în lume ca să mântuiască neamul omenesc!
Aceasta este și o “față” a bucuriei care luminează sufletele noastre?
-Acest lucru este foarte important, întrucât ne arată şi pe noi a fi moştenitori ai Împărăţiei Cerurilor, fii ai Lui Dumnezeu! Mântuitorul Iisus Hristos, în viaţa Sa pământească, S-a bucurat cu Duhul, deci, a avut “faţa” veselă! S-a întristat atunci când a plâns pentru Lazăr, iar uneori S-a mâniat atunci, în templu, când oamenii transformaseră Casa Lui Dumnezeu într-o casă de comerţ! Dar, toate aceste schimbări ale feţei Mântuitorului Iisus Hristos, nu sunt asemenea cu «Schimbarea la Față», căci Faţa Lui strălucea ca soarele şi hainele se arătau albe ca lumina.
Aşadar, Mântuitorul Iisus Hristos ne arată faţa Lui de Dumnezeu, iar Sfinţii Apostoli care L-au văzut sunt cu toţii cuprinşi în lucrarea Harului Duhului Sfânt, aşa cum ne spun Sfinţii Evanghelişti, că Moise şi Ilie, când s-au arătat, au fost cuprinşi de-un nor luminos, iar din acest nor s-a auzit glasul Tatălui Ceresc: “Acesta este Fiul meu Cel iubit, pe Acesta să-L ascultaţi”! Deci, Sfinţii Apostoli aveau nevoie de această îmbărbătare sau certitudine,  dar şi de această desoperire dumnezeiască, chiar şi atunci când Dumnezeu, ca să ne izbăvească pe noi de robia morţii şi a întunericului, de stricăciune, a îndurat moartea de ocară şi răstignire pe cruce, pentru a Se arăta El Însuşi purtător al neputinţelor noastre.
Pornim de la premisa că Dumnezeu nu numai că ne arată Faţa Sa strălucitoare, dar ne dăruieşte şi bucuria de a trăi pentru câteva clipe fericirea veşnică! Aşa se face că sfinţii Apostoli, Petru şi ceilalţi, au petrecut lângă Mântuitorul momente deosebite, de bucurie concretizată în trăiri duhovniceşti, dar niciunul dintre momente nu se aseamănă cu acela de pe Muntele Taborului, pentru că este chintesenţa vieţii veşnice, când sufletul cuprins de puterea dumnezeiască ne face să spunem asemeni Sf. Pavel care spune că “nu eu mai trăiesc, ci, Hristos trăieşte în mine”!
Să fie aceasta revelația descoperirii vieții veșnice, chiar aici, pe pământ?
-Aşa cum spune Sf. Petru, în aceste momente Dumnezeu S-a descoperit pe Sine oamenilor, iar Slava Lui a fost văzută, deoarece Sf. Ioan Evanghelistul spune că “şi de-oi mărturisi această slavă dumnezeiască, această lumină divină, o fac pentru că mărturia este un imbold al sufletului care descoperă tainele inimii”! Aşadar, Sfinţii Apostoli ies din spaţiul acesta pământesc şi intră într-o lume cerească! De aceea , ei au posibilitatea să vadă şi pe Moise şi pe Ilie, când stau de vorbă cu Dumnezeu! Apoi, Moise, cu mult înainte de “Schimbarea la faţă” a Domnului Iisus Hristos, așa cum și Sf. Ilie a fost răpit la cer într-o căruţă de foc, toate acestea sunt exemple grăitoare!
Prin Lumina divină, prin Mântuitorul nostru Iisus Hristos, prin comuniunea cu Dumnezeu, pare că noi descoperim tainele cerești?
-Domnul nostru Iisus Hristos a venit ca să mântuiască neamul omenesc, ca să ne scoată din întuneric şi din robia morţii! Prezenţa lui Moise şi a lui Ilie la “Schimbarea la faţă” ne arată că Domnul cuprinde deodată şi legea veche şi legea nouă, că Noul şi Vechiul Testament sunt cuprinse în El, ca descoperitor al tainelor cereşti, căci toate raţiunile sunt cuprinse în El, toţi oamenii sunt cuprinşi în El, când El este Capul trupului şi noi suntem doar mădularele. Iisus Hristos este Cuvântul Creator, pentru cei care au fost, cei care sunt sau cei care vor urma, toţi suntem cuprinşi în Mântuitorul Hristos, pentru că în planul Lui Dumnezeu noi suntem în proiectul divin, în taina divină a Preasfintei Treimi, şi venim în lume când Dumnezeu rânduieşte ca să ne naştem, şi ne întoarcem iarăşi la El, când hotărăşte să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu.
Această «Schimbare la Față» poate fi socotită și o filosofie ortodoxă a Luminii?
-Lumina este atributul cel mai apropiat al Lui Dumnezeu, alături de iubire şi bunătate. În Lumină se vede Iubirea, Bunătatea şi Înţelepciunea Lui Dumnezeu! În Lumină se vede Frumuseţea Lui Dumnezeu, toată Creaţia Sa, pentru că Lumina aceasta, de la începuturi şi până la sfârşitul veacurilor, coordonează lumea prin puterea Lui Dumnezeu! Lumina are capacitatea de rânduire a materiei, ceea ce astăzi descoperă fizica modernă, când se arată că lumina ordonează moleculele din viaţa noastră! Pentru faptul că avem lumină în noi, avem posibilitatea să ne vedem unii pe alţii, iar materia fără Lumina Lui Dumnezeu este întunecată, este oarbă, este opacă! Numai atunci când Dumnezeu spune să fie Lumină, deodată toate se văd, sunt perceptibile şi cognoscibile, pentru că lumina le pune în evidenţă! De aceea, Dumnezeu ne-a dat în ochii noştri Lumină, ca să putem vedea lucrarea Lui Dumnezeu! Nimeni nu ştie în ce parte a ochilor stă lumina, pentru că acest dar al vederii este dincolo de materie, impulsionează materia, o face transparentă, şi în acelaşi timp o pune în evidenţă! Spunea un mare părinte, Macarie cel Mare, când a întrebat o căpăţână uscată din pustie, care este bucuria voastră, în iad, ea a răspuns cu tremur în cuvânt: “Atunci când te rogi pentru noi, abia ne vedem ceafa”! Şi a plâns atunci Sfântul Macarie de această nefericire a celor care nu au lumină!
ÎPS Voastră, unii oameni se referă cu predilecție la lumina cosmică și vorbesc despre lumina care vine din spațiu, ce ne puteți spune în acest sens?
-Mântuitorul străluceşte de lumină mult mai puternic decât soarele, pentru că Soarele este un astru creat, Luna şi stelele sunt creaţia Lui Dumnezeu, şi ele primesc lumină! Nu reacţiile chimice care se produc în Soare sunt producătoare de lumină, ci, puterea Lui Dumnezeu, căci nu orice reacţie poate să producă lumină de la sine, mai ales dacă nu are pe cineva care să dirijeze şi să rânduiască procesul acesta reactiv. Deci, lumina Soarelui e darul Lui Dumnezeu, pentru că ştim că Soarele nu luminează pentru el însuşi, ci, pentru că Dumnezeu i-a poruncit ca să strălucească şi să lumineze, nu pe altcineva, ci, pe noi, oamenii!
Cu speranța că vom continua dialogul acesta și vom analiza și alte aspecte ale temei Luminii îndumnezeite, în încheierea discuției de azi, ce credeți despre modul în care fiecare dintre noi se regăsește în această Lumină necreată?
-Şi mai puternic de cât soarele strălucesc îngerii şi sfinţii, iar dacă îngerii şi sfinţii sunt mai luminaţi decât Soarele, cu atât mai mult, Mântuitorul Iisus Hristos este Creatorul şi al Soarelui, şi al Lunii, a tot ceea ce este lumină galactică, cerurile cerurilor, toate sunt luminate de Mântuitorul Iisus Hristos. Şi în toate acestea, n-a strălucit Fiul Lui Dumnezeu, decât în om! Iată cum Creatorul Luminii se face om, şi nu străluceşte în ceva superior nouă, ca dimensiune, ca putere sau ca intensitate, cum este cazul Soarelui, ci străluceşte în lumea aceasta, chiar cea mai de jos!

Profesor, Vasile GOGONEA