Săptămâna aceasta, miercuri, 7 august, se împlineşte un an de zile de la trecerea la cele veșnice a părintelui arhimandrit Inocențiu Porumbel. Datorită faptului că în ultima perioadă a vieții sale, boala și suferința l-au redus la tăcere și imobilizare, părintele Inocențiu a plecat dintre noi, smerit, aşa cum îi era felul, faptele vieții sale rămânând învăluite în istorie, odată cu trecerea timpului. Acum, La ceas de pogribanie, închinăm câteva rânduri vrednicului slujitor al altarului Bisericii Oltene.
S-a născut pe 16 ianuarie 1931, în Măgina-Aiud, jud. Alba, din părinți cu o credință strămoșească autentică, Atanasie și Veronica, primind la botez numele de Ioan. Între anii 1937-1942, a mers la şcoala primară din localitatea natală, fiind înscris în 1943 în primul an de liceu, dar este nevoit să întrerupă datorită „unor greutăți familiare”. În satul lor, bărbații și tinerii erau luați în armată, lăsând în urmă femeile și copiii în condiții grele de supraviețuire. Așa cum povestea în timpul vieţii, deseori soldații străini dădeau buzna în gospodăriile femeilor și luau cu forța toate alimentele, chiar și grîul și porumbul, lăsând casele goale de orice hrană. În aceste aspre condiții de trai, tânărul Ioan, a văzut chipul mamei mereu luminat, stând în fața icoanei Maicii Domnului și înălțând rugăciuni stăruitoare. Și acestea nu erau în mare parte decât rugăciuni de mulțumire, așa cum zicea, „pentru toate”. În acele clipe grele, Maica Domnului a săvârşit o minune pentru pruncul Ioan. Până la vârsta de 4 ani el nu a vorbit deloc. Era diagnosticat cu un handicap verbal. În al patru-lea an însă, fiind întrebat când o să vorbească, a dat un răspuns sigur: „ La Paști!”. Și așa a fost, căci ulterior spusese că Maica Domnului i se arătase, prevestindu-i momentul.
Ucenic al părintelui Arsenie Boca
Dovada creșterii într-un mediu creștin autentic l-a determinat să i-a decizia grabnică de a se călugări. Astfel, în 1947, cunoscând viaţa aleasă a părintelui Arsenie Boca, tânărul Ioan, în vârstă de doar 16 ani, se închinoviază ca frate la Mânăstirea Sâmbăta de Sus, lăsându-se modelat de marele părinte al Ardealului. Imediat însă, primește ascultarea de a veni în Oltenia și așa el pășește pentru prima dată pe tărâm oltean, stabilindu-se la Mănăstirea Polovragi, pe atunci chinivie de călugări. Nu se știe exact de ce pr. Arsenie Boca a trimis atunci mai mulți călugări în mănăstirile oltene. După 6 ani de atentă pregătire în monahismul ortodox, a fost tuns călugăr de starețul mănăstirii, Veniamin Nicolau, la 8 noiembrie 1953, primind numele de Inocențiu, dată fiind nevinovăția și blândeţea pe care o purta în suflet. Treptat a fost hirotonit ierodiacon și ieromonah, în acest timp înscriindu-se din nou la liceu, în Târgu Jiu, finalizând trei ani de studiu, între 1952-1955.
Martor al torturilor din perioada comunistă
În timpul regimului comunist, la începutul anului 1957, se face prima „reducere de personal” în cadrul mănăstirilor. Ieromonahul Inocențiu a scăpat uşor de acest val, fiind mutat ca preot slujitor la Mănăstirea Tismana. În acest timp, Securitatea a început o dură represiune la Polovragi. Valul a rămas cunoscut în istorie sub numele de „fenomenul Polovragi”, între cei incriminaţi numărându-se Veniamin Nicolau, Tit Moldovan, Emilian Gîțu și alții. Autorităţile au transformat corpul de chilii din fața bisericii în închisoare și lagăr de tortură. Restul obștii l-au solicitat ca stareț pe părintele Inocențiu, autoritățile aprobând acest demers. Cu toate acestea, atribuţiile sale au fost limitate, neputând să intervină asupra arestărilor făcute, fraţii săi rămânând izolați în restul de chilii, neavând voie să iasă afară.
În așa postură, părintele se face martorul torturilor și bătăilor suferite de frații săi întru Domnul, așa cum el însuși avea să scrie într-o declarație ulterioară: „Printre anchetatori se aflau colonelul Toma, căpitanul Botea Nicolae și comandantul Securității din Novaci, Sechel Ion. În curtea mănăstirii se aflau permanent 3 mașini ale Securității, tip Aro, care în perioada fiecărei cercetări erau accelerate la maxim, pentru a nu se auzi țipetele și strigătele torturaților. La fiecare bătaie, spuneau altceva. Erau bătuți cu bâte de păducel cu spini pe ele, erau înțepați cu ace, strânși cu ușa de degetele de la mâini, puși la curent, toate metodele cele mai draconice erau aplicate, răcneau ca din gură de șarpe, datorită acestor schingiuiri” ( fragment din Declarația părintelui dată în anul 1959, document original).
Misionar în mănăstirile şi bisericile din Oltenia
În septembrie 1959, a fost dat afară din mănăstire datorită Decretului 410, luând astfel drumul greu al viețuirii și reîncadrării în lumea laică, păstrându-și totodată credința în suflet și necontenita rugăciune în inimă, mai ales cea către Maica Domnului. După ce a lucrat la Industria Panificației „Herăstrău” din București, abia în 1969 a fost reangajat ca cleric la atelierele administrației patriarhale, până în 1971. A fost readus apoi în Mitropolia Oleniei în funcția de administrator al viilor mitropoliei, la Schitul „Sf. Gheorghe”- Prisaca. Aici a reuşit să-şi termine sdudiile liceale, între 1971-1973, în Balș, jud. Olt, continuând să studieze teologia la Institutul Teologic din Sibiu, între anii 1974-1978. Cât a stat la Prisaca, părintele Inocențiu s-a făcut ascultător întru toate, lucrând în „via Domnului” cu toată sârguința. Nu degeaba a fost trimis să slujească și la Schitul „Sfântului Antonie”- Cârcea, cât și în alte parohii lipsite de preoți, pe care le-a lasat într-o rânduială exemplară. Iată de pildă cum vlădica Nestor, pe atunci episcop vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, l-a delegat la parohia Sărbătoarea, să săvârșească slujbele Învierii, cerându-i ulterior să raporteze rezultatele activităţii pastorale şi să întocmească „un raport de activitate care să suprindă și observațiile-propuneri în legătură cu buna desfășurare a vieții bisericești din parohia respectivă”.
Rânduiala vieții sale este descrisă ca având multă rugăciune. Pravila și ținerea ei a fost pentru sfinția sa cea mai bună armă împotriva neorânduielii. „Dumnezeu nu își varsă harul Său peste toți care se roagă, chiar dacă această rugăciune este făcută cu lacrimi … Să nu te rogi plin de mândrie, îngâmfare, nici să-ți lauzi faptele tale cele bune și pomana pe care o faci cuiva. Dumnezeu trebuie să te laude și tot El să-ți știe faptele bune. Nici nu trebuie ca cineva să se creadă mai bun decât fratele său, sau mai sfânt, cum se cred pocăiții”, scria în lucrarea de licență de la Sibiu, avându-l coordonator pe pr. prof. Ioan Ică.
„Sfârşit creştinesc, neînfruntat, în pace …”
După ce în 1999 se pensionează, este adus ca duhovnic la Catedrala Mitropolitană din Craiova, ocupându-se totodată și de pregătirea liturgică a preoților practicanți. Slujitorii și credincioșii orașului îl primesc cu mare dragoste pentru blâdeţea şi bunătate sa. Nu supăra pe nimeni, nu certa pe nimeni, însă îi împăca pe toți cei supărați și certați. Capetele credincioșilor erau zilnic acoperite de epitrahilul său, citindu-le continuu rugăciuni și dezlegări. Între enoriașii săi, el ajunsese „Părintele Porumbelu”, vestit pentru îngăduință, răbdare și bunătate. Datorită apariției diabetului și a altor boli cardio-respiratorii, în 2005 cade din picioare pentru prima dată, însă se ridică repede. Auzise încă odată glasul Maicii Domnului amânându-i sfârșitul. Încetul cu încetul, apar probleme la picioare, se deplasa foarte greu, dar mereu cerea ajutor să urce treptele catedralei, nelipsind de la slujbe. După ce o altă cădere îl țintuiește la pat, părintele dobândește tăcerea. Vizitatorilor doar le întindea mâna dreaptă spre a le da binecuvântarea sa, îi privea îndelung cu „ochi ca de porumbel” și îi liniștea cu duhul blândeții sale.
După o scurtă perioadă de ședere în spital, după ce diferitele tratamente nu și-au mai făcut efectul, părintele arhimandrit Inocențiu Porumbel, își dă sufletul în mâinile Domnului, în ziua de 7 August 2012, fiind prohodit în cimitirul Mânăstirii Jitianu, după dorința sa. Slujba de parastas, la sorocul de un an, va fi oficiată în Catedrala mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova.
Alexandru Motorga
(articol apărut în Editia de Oltenia a Ziarului Lumina din 5 august 2013)
