Duminică, 18 august, credincioşii mehedinţeni au luat parte în număr mare la slujba de sfinţire a bisericii Mănăstirii Mraconia, săvârşită de Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu. La eveniment au participat şi Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, alături de Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului.
La ceas de praznic şi de încununare a ostenelilor vieţuitoarelor aşezământului de pe clisura Dunării, au fost prezenţi preoţi, monahi şi monahii din tot cuprinsul Eparhiei Severinului. La finalul Sfintei Liturghii, IPS Irineu, le-a vorbit credincioșilor prezenți despre minunea înmulțirii celor cinci pâini și doi pești, săvârșită de Mântuitorul Hristos din milă și dragoste pentru neamul omenesc. Părintele Mitropolit a evidențiat perspectivele diferite pe care le au credincioșii și mai puțin credincioșii asupra minunii: „Oamenii mai puțin credincioși cred în minuni numai atunci când le văd. Ei așteaptă mereu minunile să se întâmple. Pentru credinciosul care are nădejde în Dumnezeeu, minunea este permanentă, în viata sa și în tot ceea ce îl inconjoară, pentru că minunea este actul de intervenție al lui Dumnezeu în creație. Dumnezeu arată prin aceasta că toată făptura este în totală dependență față de El”
„Orice lucru luat din mâna lui Dumnezeu este binecuvântat”
Cuvântul Arhipăstorului Craiovei a concentrat și unele explicații referitoare la pâinea pe care omul o consumă pentru traiul de zi cu zi. „Vedem că pâinea înmulțită de Mântuitorul a dobândit calități deosebite, de multiplicare. Prin această minune, Mântuitorul ne arată și alt aspect, că pe cât suntem de darnici, pe atât ne îmbogăţim mai mult. De asemenea, orice lucru luat din mâna lui Dumnezeu este binecuvântat. Mila Mântuitorului Iisus Hristos se revarsă asupra noastră și este împlinirea tuturor cererilor noastre. De aceea, se cuvine să ne rugăm lui Dumnezeu de fiecare dată când ne așezăm sau ne ridicăm de la masă, ca să fie binecuvantată. Înălțam lui Dumnezeu hrana noastră și o primim de la El sfințită, prin rugăciune”, a mai spus IPS Părinte.
Prin purtarea de grijă și osteneala măicuțelor, credincioșii care au participat la Sfânta Liturghie au fost invitați la o agapă frățească și au primit pachețele cu prinoase binecuvântate de preoți.
Biserica ce s-a împodobit cu sfinţirea poartă hramurile „Sfânta Treime” şi „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”. A fost ridicată întru amintirea fostei mănăstiri Mrăcunea (sec. al XV-lea), acoperită de apele lacului de acumulare Porţile de Fier I, în 1968. Lucrările de construire şi împodobire a sfântului lăcaş cu pictură, catapeteasmă sculptată din lemn de stejar, precum şi a corpului de chilii s-au finalizat în anul 2012, prin osteneala maicii stareţe Teodora Angheluţă, prin donaţiile mai multor credincioşi şi cu sprijinul Consiliului Judeţean Mehedinţi. Pictura bisericii a fost realizată în tehnica „fresco”, între anii 2007-2012, de către familia de pictori Eugen şi Florica Papici din Drobeta Turnu Severin.
Cătălin Cernătescu