08.10.2013 – Început de octombrie sub oblăduirea Sfinţilor Olteni: Bucurii duhovniceşti la Craiova şi Râmnic

Relatari


 
Sub patronajul Sfântului Calinic de la Cernica şi al Sfinţilor Serghie şi Vah, ocrotitorii Olteniei, Editura „Mitropolia Olteniei” a lansat luni, 7 octombrie, la Biblioteca „Judeţeană din Râmnicu Vâlcea, cea mai recentă lucrare, intitulată generic „Sf. Ierarh Calinic – iubirea şi dăruirea Olteniei”. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, şi a Preasfinţitului Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.
 
Ziua de prăznuire a Sfinţilor Mucenici Serghie şi Vah, ocrotitorii Catedralei mitropolitane „Sfântul Dimitrie” din Craiova, şi totodată sorocul de 226 de ani de la venirea în patria pământească a Sfântului Calinic de la Cernica, a fost marcată de două evenimente de înaltă trăire pentru credincioşii din Mitropolia Olteniei.
 

 
„Aducem mulţumire lui Dumnezeu pentru darurile Sale cele bogate”
Periplul duhovnicesc a început de la primele ore ale dimineţii, la Catedrala mitropolitană din Cetatea Băniei. Aici, IPS Părinte Irineu, înconjurat de soborul părinţilor profesori de la Facultatea de Teologie din Craiova, a săvârşit Sfânta Liturghie, la deschiderea oficială a cursurilor universitare. Evenimentul a fost însoţit de pomenirea ctitorilor cinstitului locaş şi a celor care au ostenit la catedră, adormiţi în Domnul. La finalul slujbei, IPS Irineu a rostit cuvânt de învăţătură, evocând modelul de viaţă şi credinţă reprezentat peste secole de Sfinţii Mucenici Serghie şi Vah. „Sfinţii Serghie şi Vah au propovăduit credinţa creştin ortodoxă în vremea persecuţiilor, fără a se teme de moarte şi schingiuire. Cu nădejdea că trupurile şi sufletele lor vor fi preamărite în Împărăţia Cerurilor, ei au primit cu bucurie jertfa mucenicească, ajungând nemuritori în Împărăţia lui Dumnezeu. Prin cinstirea pe care le-o dăm, noi aducem mulţumire lui Dumnezeu pentru darurile Sale cele bogate. Totodată, ne aducem aminte că tot în această zi, de 7 octombrie, în anul 1787, se năştea un alt mare Ocrotitor al plaiurilor olteneşti, Sfântul Ierarh Calinic. Cu asemenea părinţi, rugători înaintea lui Dumnezeu şi sfinţi ocrotitori, nu putem decât să nădăjduim că vom ajunge şi noi, prin credinţă şi fapta cea bună, la înălţimea iubirii frăţeşti, a iubirii creştine propovăduită nouă de Mântuitorul Iisus Hristos”, a spus Mitropolitul Olteniei.
            După slujbă, profesorii şi studenţii Facultăţii de Teologie din Craiova s-au deplasat spre Centrul de restaurare, conservare patrimoniu şi vizualizare, din strada Brestei, nr. 24, pentru a lua parte la festivităţile de deschidere a noului an universitar. Evenimentul a avut loc în sala de festivităţi a instituţiei.
 
O nouă lucrare sub egida Editurii „Mitropolia Olteniei”
În cea de a doua parte a zilei, evenimentele festive s-au mutat la Râmnicu Vâlcea. Invitaţia a venit de data aceasta din partea Editurii „Mitropolia Olteniei”, care şi-a lansat cea mai recentă lucrare: „Sf. Ierarh Calinic – iubirea şi dăruirea Olteniei”. Încadrat de atmosfera culturală oferită de sala de festivităţi a Bibliotecii Judeţene „Sfântul Antim Ivireanul”, evenimentul a reunit peste o sută de râmniceni, preoţi, monahi şi monahii şi numeroşi credincioşi din toate părţile Arhiepiscopiei.
În cadrul întâlnirii, cei doi arhierei olteni au vorbit despre viaţa, activitatea şi minunile Sfântului Ierarh Calinic, Episcopul Râmnicului Noul Severin, Ocrotitorul Olteniei. Prezentarea generală a lucrării „Sfântul Ierarh Calinic – iubirea şi dăruirea Olteniei” a fost făcută de către pr. Adrian Boldişor, Directorul Editurii „Mitropoliei Olteniei”. Pe întreg parcursul întâlnirii, pr. Marius Resceanu, a comentat principalele coordonate ale filmului închinat Sfântului Calinic, introducând invitaţii în atmosfera propice discuţiei.

 

 
„Toate acestea s-au făcut din ajutorul Sfântului Calinic”
Valoarea şi importanţa lucrării a fost cântărită de IPS Părinte Irineu şi de PS Părinte Emilian Lovişteanul, care au apreciat în special calitatea grafică a expunerii, precum şi ancadramentul cu totul special al elaborării generale. „Ori de câte ori ne aducem aminte de Sfântul Ierarh Calinic, simţim prezenţa lui. Prin ceea ce a realizat editura noastră cu o mare bucurie şi în acelaşi timp cu un devotament impresionant, gândind întru totul această lucrare, a arătat că a face ceva se raportează mai întâi la suflet. Toţi cei care s-au ostenit la împlinirea acestui lucru, în frunte cu maica Miriam, au fost ocrotiţi şi întăriţi de Sfântul Ierarh Calinic, el fiind acela care ne-a dat posibilitatea să ducem totul până la capăt. Toate acestea s-au făcut din ajutorul sfântului şi noi am considerat o mare binecuvântare că el, după 162 de ani, a venit din nou în Oltenia pe care a păstorit-o şi de care s-a îngrijit. Ceea ce s-a făcut aici este numai o mică parte a operei sale, aceasta fiind cu mult mai mare şi mai bogată”, a spus IPS Părinte. La rândul său, PS Părinte Emilian a ţinut să sublinieze continuitatea de slujire arhierească, existentă peste veacuri în pământul Olteniei. „Ne bucurăm că anul acesta se împlinesc 200 de ani de la hirotonia Sfântului Calinic întru preot, în anul 1813 fiind hirotonit ieromonah la Cernica. Iată că această lucrare vine să întregească bucuria noastră duhovnicească, pentru că noi iubim sfinţii şi îndeosebi sfinţii români şi locurile unde au trăit. IPS Părinte Mitropolit ne-a făcut o bucurie, aducând anul trecut în eparhia noastră moaştele Sfântului Ierarh Calinic. El a lăsat în Biserica Olteniei o mulţime de minuni şi fapte vrednice de amintire pe care le avem astăzi ca mărturie despre viaţa şi activitatea sa. Aşa se face că Sfântul Calinic, chiar dacă s-a mutat la ceruri, este prezent printre noi. În această frumoasă lucrare se vede că şi lucrează prin noi şi face minuni în mijlocul nostru”. Totodată, PS Părinte Emilian l-a felicitat pe IPS Părinte Irineu pentru împlinirea a 22 de ani de arhierie, fiind hirotonit ca Episcop-vicar de Râmnic la data de 6 octombrie 1991. 
Tipărită la Editura Mitropoliei Olteniei, apariţia editorială a fost realizată de un colectiv redacţional din cadrul Arhiepiscopiei Craiovei, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Irineu. Elementele ce întregesc această carte sunt documente şi scrieri raportate la viaţa şi activitatea Sfântului Ierarh Calinic, alături de un film pe suport electronic, sub formă de stick, ce oglindesc trecutul şi prezentul Sfântului Ierarh în viaţa Bisericii Ortodoxe Române şi a Bisericii din Oltenia.
 

Arhidiacon Ioan Liviu Găman

Diac. Ioniţă Apostolache

Gheorghe Cioiu