Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a hirotesit întru duhovnic patru preoţi din cuprinsul Arhiepiscopiei Craiovei. Slujba a avut loc în Paraclisul mitropolitan „Toţi Sfinţii” din curtea Centrului Eparhial din Craiova, în dimineaţa zilei de vineri, 11 octombrie. La final, IPS Părinte Mitropolit i-a îndemnat pe cei patru slujitori să fie cu luare aminte la toate apăsările credincioşilor şi să ofere poveţe folositoare de suflet. „Oamenii vin să se spovedească pentru că simt nevoia apropierii de Dumnezeu, căutând să acopere golul din sufletul său. Mărturisirea este aşadar o consfătuire, întrucât preotul stă de vorbă cu credinciosul, acesta îşi mărturiseşte păcatele, primind mai apoi ietare şi tămăduire. Voi înşivă trebuie să aveţi duhovnici pentru a vă curăţi de zgura păcatulu, pentru a fi căşăuziţi şi învăţaţi cum să îi sfătuiţi la rândul vostru pe alţii. În misiunea voastră aveţi nevoie de permanentă rugăciune. Trebuie să vă rugaţi şi să vă faceţi întotdeauna canonul şi pravila rânduită. Fără această întărire duhovnicească, în viaţa voastră poate pătrunde rutina şi înstrăinarea de prezenţa Duhului Sfânt. Cel care nu se roagă nu mai are bucuria de a sluji. Mare primejdie sufltească este înstrăinarea de cele sfinte. Aşadar, duhovnicia pe care aţi primit-o nu este altceva decât un început bun, o determinare, o pornire înainte cu toată nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu”, a spus IPS Părinte Irineu.
Preoţii care au primit taina duhovniciei sub omoforul Mitropolitului Olteniei au pornit de curând în misiunea pastorală. Astfel, pr. Remus Aricu, de la parohia Călăraşi – Dolj, pr. Robert Ţintă, de la parohi Rovinari I – Gorj, pr. Nicuşor Tudor din parohia „Sfântul Nicolae” – Calafat şi pr. Ionuţ Pădureanu de la Preajba de Gorj, au primit fiecare câte un Molitfelnic şi o Sfântă Cruce pentru a le fi de folos în slujirea pastorală.
Diac. Ioniţă Apostolache