Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români (ASCOR), filiala „Sfântul Irodion de la Lainici” Târgu-Jiu, a deschis în această săptămână seria conferinţelor „Filocalia”, ediţia XXII. Evenimentul a debutat luni, 18 noiembrie, la Casa Armatei din Târgu Jiu. Cu acest prilej, lect. univ.dr. Ionel Ungureanu, din cadrul Facultăţii de Teologie din Craiova, a susţinut o conferinţă pe tema „Şederea bisericeasca în societatea contemporană”. Marţi, 19 noiembrie, pr. conf. univ. dr. Constantin Necula, din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Sibiu le-a vorbit tinerilor prezenţi la conferinţă pe tema „Hristos – Bucuria noastră”. „Serile filocalice au fost realizate în memoria doamnei Rodica Săpun, fostă directoare a Casei Culturii din Târgu Jiu, şi a domnului profesor universitar Gheorghe Mihăiţă, de la Facultatea de Inginerie din Târgu Jiu, iniţiatorii acestui eveniment”, a precizat Răzvan Merei, preşedintele ASCOR, filiala „Sfântul Irodion de la Lainici”.
Evenimentul din acest an a fost organizat de ASCOR – Târgu Jiu în parteneriat cu Consiliul Judeţean Gorj, Şcoala Populară de Artă din Târgu Jiu, Protopopiatul Târgu Jiu Sud, Propopiatul Târgu Jiu Nord şi Cercul Militar Gorj.
Gabriela Popescu