25.11.2013 – Parohia Izvor are un nou preot

Relatari


 
În cea de a 30-a Duminică de după Rusalii, credincioşii parohiei doljene Izvor au fost binecuvântaţi cu bucurii duhovniceşti prin prezenţa la Sfânta Liturghie Arhierească, oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. Cu acest prile, IPS Părinte a hirotonit un nou preot pentru credincioşii din localitate, în persoana diaconului Marian Ungureanu. 
În Arhiepiscopia Craiovei, Parohia Izvor din judeţul Dolj a îmbrăcat haine de sărbătoare duminică, 24 noiembrie, cu prilejul vizitei pastorale a Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei.  Biserica „Adormirea Maicii Domnului” a devenit neîncăpătoare pentru credincioşii veniţi la rugăciune, printre ei numărându-se şi secretarul de stat în cadrul Ministerului Culturii, Cristian Vasile Petcu. În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Marian Ungureanu a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Izvor, pentru a continua lucrarea duhovnicească începută aici de antecesorul său, pr. Marius Lunganu, iar tânărul teolog Ocheşel Adrian Florin a fost hirotonit diacon pe seama Parohiei Albeşti, judeţul Dolj. 

„Biserica este mama poporului român”
La final, IPS Părinte Mitropolit a subliniat importanţa Bisericii în viaţa credincioşilor şi necesitatea participării la Sfânta Liturghie, pentru mântuirea sufletului. „Biserica în primul rând este mama poporului român. Poporul nostru s-a născut creştin şi continuă să fie creştin până la sfârşitul veacurilor. A fi creştin înseamnă să vii permanent la biserică. Putem spune că biserica este singura casă cu adevărat a noastră, în care ne regăsim în vizită la Dumnezeu. Biserica este mama noastră, a tuturor, de aceea grija noastră este ca biserica să fie înfrumuseţată, să fie păstrată cu luare aminte şi să fie întotdeauna primitoare pentru sufletul nostru”, a precizat IPS Irineu. În continuare, Mitropolitul Olteniei a tâlcuit pericopa duminicală, despre „convorbirea Mântuitorului cu tânărul bogat”. „Un tânăr a venit la Mântuitorul Iisus Hristos şi L-a întrebat: «Mântuitorule, ce trebuie să fac să moştenesc viaţa veşnică?». Ne spune Sfântul Evanghelist Luca despre faptul că Domnul l-a plăcut pe acest tânăr, văzând că are sufletul lui curat, că viaţa lui este curată şi totodată simţind dorinţa lui de a dobândi viaţa veşnică. Tinereţea este de multe ori preocupată de alte griji, dar la tânărul din Evanghelia de astăzi, tinereţea este dată lui Dumnezeu, este grija pentru suflet, pentru viaţa de dincolo. Tânărul din Evanghelia de astăzi ştie că omul se naşte pe pământ şi apoi moare. Ca să ajungem în Împărăţia lui Dumnezeu, trebuie să trecem prin moarte. Aşadar, dacă ne gândim la viaţa noastră care se continuă dincolo de mormânt, atunci preocuparea noastră pentru mântuire trebuie să fie primordială. Tot ceea ce noi agonisim în viaţa aceasta are valoare dacă suntem credincioşi. Tânărul din Evanghelia de astăzi este un om care respectă legea, adică să iubească pe Dumnezeu, să cinstească pe aproapele, pe tatăl său şi pe mama sa, să nu fure, să nu înşele, să nu mintă, să nu fie mărturie mincinoasă. Din  casa părintească a învăţat să fie un om cinstit şi corect. Părinţii lui i-au dat o educaţie bună, dar Mântuitorul Hristos l-a chemat la un lucru superior. Ştiind că este bogat, Domnul i-a spus: «Vinde tot ceea ce ai şi vino şi-Mi urmează Mie!»”, a conchis Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu.
Biserica Parohiei Izvor a fost ridicată între anii 1913 – 1915, prin contribuţia deosebită a boierului Ioan Bărbuică şi cu ajutorul credincioşilor, fiind sfinţită la data de 8 septembrie 1915 de către vrednicul de pomenire Episcop al Râmnicului, Sofronie Lupescu. De-a lungul timpului s-au mai prudus lucrări importante, acestea fiind continuate după anul 2009, când, prin implicarea preotului Marius Lunganu, a avut loc restaurarea sfântului locaş.  
 

(Gabriela Popescu)