11.02.2019 – Examen de capacitate preoţească, sesiunea martie 2019

Evenimente

Mitropolia Olteniei, în colaborare cu Facultatea de Teologie din Craiova, organizează Examen de capacitate preoţească, sesiunea martie 2019.

Examenul se va desfăşura în perioada 04-06 martie 2019, la sediul Facultăţii de Teologie  din Craiova, str. Brestei nr. 24, după următorul program:

Luni, 04 martie 2019

Evaluare psihologică şi pastoral-misionară (probă eliminatorie):

Orele 9,00 – scris, pentru toţi candidaţii;

Orele 12,00 –oral, pentru toţi candidaţii;

Marţi, 05 martie 2019

Orele 9,00 – examen scris la Dogmatică, Misiologie şi Administraţie parohială pentru toţi candidaţii;

Orele 14,00 – examen oral la Teologie Liturgică, Omiletică, Catehetică şi Muzică Bisericească pentru candidaţii din Arhiepiscopia Râmnicului, Episcopia Severinului şi Strehaiei şi Episcopia Slatinei şi Romanaţilor;

Miercuri, 06 martie 2019

Orele 9,00 – examen oral la Teologie Liturgică, Omiletică, Catehetică şi Muzică bisericească pentru candidaţii din Arhiepiscopia Craiovei.

Condiţii de înscriere şi participare

– Pot participa absolvenţi ai Facultăţii de Teologie, Specializarea Teologie Ortodoxă Pastorală, fii duhovniceşti ai eparhiilor sufragane Mitropoliei Olteniei, cu binecuvântarea chiriarhului locului;

– Candidaţii pot fi căsătoriţi sau necăsătoriţi, iar în urma examenului promovat pot solicita, timp de un an de zile, un post vacant de preot; dacă în această perioadă nu sunt numiţi într-un post de preot, trebuie să repete examenul de capacitate;

Candidaţii care obţin o medie mai mare de 9,00 pot solicita timp de doi ani de zile un post vacant de preot; dacă în această perioadă nu sunt numiţi într-un post de preot, trebuie să repete examenul de capacitate;

– Media generală de promovare a examenului de capacitate este de cel puţin 7,00, cu nici o notă sub 6,00 la probele examenului;

Depunerea dosarelor se va face la Centrul Mitropolitan din Craiova, Biroul de Învăţământ, Catehizare şi Activităţi cu tineretul, în perioada 18-28 februarie 2019, achitându-se suma de 200 lei pentru înscrierea la examen.

Dosarul va conţine următoarele documente:

  1. Cerere către I.P.S. Dr. Irineu, Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei, pentru înscriere la examen;
  2. Binecuvântarea ierarhului de care aparţine;
  3. Recomandarea eparhiei de care aparţine, cu privire la profilul moral al candidatului;
  4. Recomandarea preotului duhovnic;
  5. Copii ale documentelor de studii: diplomă de licenţă şi foaia matricolă;
  6. Adeverinţă medicală;
  7. Curriculum vitae;
  8. Cazier judiciar;
  9. Dovadă de la centrul eparhial că nu are impedimente canonice la hirotonie.

Tematica examenului de capacitate întocmită de Facultatea de Teologie din Craiova se află afişată în regim permanent pe site-ul Mitropoliei Olteniei, la adresa https://mitropoliaolteniei.ro/wp-content/uploads/2012/10/Tematica1.pdf.