25.03.2019 – Marşurile „pro-vita” la Craiova şi Târgu Jiu

Evenimente

Ziua de 23 martie a adunat laolaltă sute de credincioşi în cele mai importante oraşe ale Olteniei, care au luat parte la „Marşul pentru viaţă”. Manifestarea de anul acesta a avut ca motto mesajul „Unic din prima secundă”, dorind să conştientizeze oponia publică de importanţa vieţii, încă din pântecele matern.

Aşa cum s-a obişnuit în fiecare an, marele Praznic al „Bunei Vestiri” a fost precedat de o serie de manifestări dedicate în exclusivitate „vieţii” şi importanţei ei încă „din prima secundă”. Aşa se face că, prin iniţiativa celor mai importante ONG-uri creştine din cuprinsul Mitropoliei Oltenieiei (ASCOR, Pro-Vita etc.), cu binecuvântarea şi susţinerea centrelor eparhiale, sute de credincioşi olteni s-au însoţit sâmbătă, 23 martie, în gând de rugăciune şi solidaritate, pe străzile celor mai importante oraşe din zonă: Craiova, Târgu Jiu, Râmnicu Vâlcea, Turnu Severin sau Slatina, pentru a susţine valorile esenţiale ale existenţei umane.

Sute de participanţi la Craiova şi Târgu Jiu

La Craiova „Marşul pentru viaţă” a început de la orele 16,00, pe traseul: Biserica Hagi Enuș, Teatrul Național Marin Sorescu, Biserica Adormirea Maicii Domnului – Madona Dudu. La Târgu Jiu, participanţii la marş au pornit pe trasesul: Str. Victoriei – Piaţa Prefecturii – Calea Eroilor – Masa Tăcerii  – Poarta Sărutului – Calea Eroilor – Coloana Infinitului. După marş, de la orele, 15,30, un sobor de preoţi a săvârşit Acatistul „Bunei Vestiri” la Biserica „Sfinţii Apostoli” din municipiu, în prezenţa celor câteva sute de participanţi.

Atât la Craiova, cât şi la Târgu Jiu, credincioşii au fost însoţiţi de mai mulţi preoţi din parohii, care au binecuvântat rugăciunile rostite pe parcursul marşului.


Pr. Ioniţă Apostolache