Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ca anul 2019 să fie declarat An Omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari). În acest sens, la nivelul Patriarhiei Române a fost demarat Concursul Național Catehetic „Hristos: sufletul satului meu”, prin acest proiect dorindu-se redescoperirea valorilor păstrate şi promovate de satul românesc, de-a lungul timpului. Mai multe parohii din județul Gorj s-au înscris la acest concurs, printre ele numărându-se și Parohia Țicleni, prin preotul paroh Dragomir Țicleanu și colaboratorii săi. Astfel, Parohia Țicleni, în colaborare cu Centrul Cultural, coordonat de Cristina Negreanu, cu Școala Gimnazială Nr. 1, unde este director Carmen Dungă și cu Primăria Țicleni, a organizat în această perioadă mai multe activități cu tinerii din localitate.
La începutul activităților, elevii au vizionat un film religios, dar și mai multe filmări legate de viața satului de odinioară. De asemenea, au discutat cu preotul Țicleanu despre importanța și semnificația celor 10 porunci, dar și despre post și felul în care înaintașii noștri se pregăteau pentru cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, adică pentru Învierea Domnului. Elevii au prezentat cu emoție și bucurie mai multe eseuri și poezii despre Sfânta sărbătoare a Învierii, au creat felicitări și ornamente de Paști și au învățat să picteze icoane pe sticlă, piatră, pânză și lemn alături de cadrele didactice implicate în proiect.
În ziua de marți, 19 martie, a fost organizată o inedită expoziție de carte veche bisericească și obiecte de cult. Elevii au fost încântați de informațiile aflate și au dat dovadă de curiozitate și implicare Tot marți, elevii au continuat confecționarea felicitărilor și ornamentelor de Paști, au pictat icoane și au participat la un concurs de ghicitori religioase.
Sâmbătă, 23 martie, cu puțin înainte de mare sărbătoare a Bunei Vestiri, elevi ai Centrului Cultural și ai Școlii Gimnaziale Nr. 1 Țicleni, alături de cadre didactice, părinți și localnici, au participat la mai multe activități menite să readucă în atenția celor mai tineri valorile satului tradițional gorjenesc. Elevii au aflat despre îndeletnicirile sătencelor, precum țesutul, facerea pâinii și a mămăligii, a mâncării de post, dar și despre portul tradițional și valorile creștine. Evenimentul a continuat cu evocarea unor personalități marcante pentru viața comunității din Țicleni: învățătorul Aurel Ciurea, primarul Constantin Ungureanu și preotul Damian Țicleanu. Pe iarba verde din curtea lăcașului de cult a fost montat un război de țesut care a supraviețuit, prin grija unor oameni care apreciază lumea veche a satului, trecerii nemiloase a timpului. Una dintre enoriașele Parohiei Țicleni, renumită pentru creațiile sale manuale, le-a arătat elevilor cum se lucrează la războiul de țesut și le-a vorbit despre frumusețea portului tradițional gorjenesc. Elevii au mai aflat despre ce obiecte de uz casnic existau în casele țiclenarilor de acum un secol și despre cum se făceau coșurile din nuiele. S-a organizat și o expoziție de obiecte vechi, precum vârtelniță, fuse, furcă, fier de călcat, lampă, felinare, bancnote vechi, costume populare și covoare și preșuri țesute de femei din Țicleni acum mai bine de șapte decenii etc. Pentru ca adevărata lume a satului tradițional gorjenesc să fie reînviată, copiii au învățat cum se plămădește pâinea noastră cea de toate zilele și au „lucrat” ei înșiși aluatul, dând forme unor colaci și prescuri. Băieții au arătat celor prezenți că știu să cosească, dar și să se joace așa cum o făceau bunicii lor. La final, enoriașele care au dat o mână de ajutor în buna desfășurare a proiectului, le-au împărțit copiilor colaci calzi și rumeni, dar și mucenici unși cu miere! Activitățile proiectului s-au încheiat cu o agapă, cei prezenți bucurându-se de bucate de post pregătite de enoriașe ale parohiei. „A fost o zi binecuvântată, am avut vreme bună și am petrecut câteva ore minunate chiar în curtea lăcașului de cult. Copiii s-au pregătit și ne-au oferit momente de excepție, pline de bucurie, emoționante care ne-au amintit de satul din secolul trecut sau de copilăria noastră. Mulțumim celor care ne-au fost alături în această perioadă în care am desfășurat proiectul Lăsați copiii să vină la mine. Amintesc aici pe doamna profesor Cristina Negreanu, doamna director Carmen Dungă, domnul profesor Codruț Suță, doamna educator Luminița Coman, domnul profesor Dorela Dăescu, doamna profesor consilier Claudia Ungureanu și doamna bibliotecară Abiana Trușcă. Mulțumesc și elevilor și părinților acestora, dar și administrației publice locale!”, a declarat preotul paroh Dragomir Țicleanu.
În această săptămână, la nivelul Protoieriei Târgu Cărbunești, va avea loc evaluarea portofoliilor finale ale grupurilor parohiale implicate în cadrul concursului. Primele trei locuri vor aduce calificarea proiectelor pentru etapa de eparhie, care va fi organizată la Craiova la începutul lunii aprilie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei.
(Mihaela Floroiu Țicleanu &
Doru Marcu)