10.04.2019 – Activități pentru protejarea mediului înconjurător, la Centrul „Sfântul Nicolae” din București

Evenimente

Centrul Social Multifuncțional de Zi pentru Copii „Sfântul Nicolae”  din București, aflat sub patronajul spiritual al Arhiepiscopiei Craiovei, a participat în această perioadă, alături de partenerul său, Școala Metropolitană ARC, la evenimentul din cadrul proiectului 4/4 Pentru Prieteni, organizat de Ambasada Statelor Unite și Consiliile Americane pentru Educație Internațională.


„Prin organizarea acestui eveniment ne-am propus să încurajăm copiii, voluntarii și cetățenii să sprijine acțiunile privind protejarea  mediului  înconjurător. Totodată, scopul este acela de a conştientiza importanţa voluntariatului şi a faptului că trebuie să trăim într-un mediu curat, sănătos, să respectăm şi să îngrijim mediul înconjurător. Profesorii, instructorii, elevii și voluntarii de la Centrul Social „Sfântul Nicolae” și de la Școala Metropolitană ARC au participat la activităţi de strângere a peturilor, amenajarea și înfrumusețarea spațiilor verzi din Parcul Carol I. A fost aleasă această zi, 4 aprilie, deoarece Statele Unite ale Americii sărbătoresc luna voluntariatului chiar în luna Aprilie”, a subliniat Mihaela Morăraș, coordonatorul  Centrului „Sfântul Nicolae”  din București.

Gabriela Firu