20.05.2019 – IPS Părinte Irineu a resfinţit Biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” din Săuleşti, judeţul Gorj

Evenimente

Cea de a patra Duminică a Pernticostarului s-a împodobit cu rugăciune şi binecuvântare sfântă în locaşurile de închinare din Oltenia. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a slujit în Parohia gorjeană Săuleşti, unde a resfinţit Biserica închinată „Sfântului Mare Mucenic Dimitrie”.

Sute de credincioşi olteni au venit la rugăciune în Duminica „Slăbănogului de la Vitezda”, în bisericile din cuprinsul Mitropoliei Olteniei. În Arhiepiscopia Craiovei, Chiriarhul locului, IPS Părinte Irineu, a poposit în mijlocul credincioşilor gorjeni din Săuleşti, Protopopiatul Tg. Cărbuneşti. Importanţa evenimentului a fost amplificată de rânduiala liturgică de resfinţire a bisericii din localitate, închinată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie. Cu acest prilej, IPS Părinte Mitropolit a vorbit celor prezenţi despre valoarea deosebită a locaşului de cult, ca spaţiu văzut al mântuirii noastre. După Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, săvârşită IPS Părinte a tâlcuit pericopa evanghelică duminicală, despre minunea „Vindecării slăbănogului de la Vitezda” (In. 5, 1-14). La sfârşit, pr. Iulian Mărgineanu, protoiereul Protopopiatului Târgu Cărbuneşti, a dat citire actului de resfinţire al sfântului locaş. De menţionat în acest sens că Biserica „Sfântului M. Mc. Dimitrie” a fost zidită la anul 1949, pe locul unei mai vechi bisericuţe de lemn. Lucrările au fost coordonate atunci de cucernicul preot Ilie Mărgineanu. În stadiul actual, sfântul locaş a fost adus printr-un proces de restaurare completă, desfăşurat în perioada 2017-2019, sub coordonarea pr. Sergiu Cristinel Pupăzan.

(IA)