04.06.2019 – Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor, sărbătoare naţională a poporului român

Evenimente

La sărbătoarea Înălțării Domnului şi Ziua Eroilor, joi, 6 iunie 2019, după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, la troiţele şi monumentele închinate acestora, din ţară şi din străinătate. Apoi, la ora 12.00, clopotele bisericilor ortodoxe vor fi trase în semn de recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară. 

Pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920. Această decizie a fost consfinţită prin alte două Hotărâri Sinodale din anii 1999 şi 2001, prin care această zi a fost proclamată sărbătoare națională bisericească.

Prin legea 379/2003, privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Domnului, a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.

Reamintim că la fiecare Sfântă Liturghie sunt pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român.

 

Biroul de presă al Patriarhiei Române