Înaltpreasfințiți Părinți, Preacuvioși Părinți Stareți și Starețe, Preacucernici Părinți, Onorate oficialități centrale și locale, Onorați invitați, Iubiți credicnioși, Dragi tineri,
Pentru că astăzi am sfințit acest altar de rugăciune să ne aducem aminte despre arătările Domnului din ziua învierii, acea dimineață inimaginabilă care a schimbat pentru totdeauna istoria umanității. Să privim cu ochii minții pentru câteva clipe timpul acela: la primele lumini ale zorilor zilei de după sâmbătă, în jurul mormântului Domnului Iisus Hristos toți încep să alerge. Maria Magdalena aleargă să-i anunțe pe Apostoli; Sfântul Petru și Sfântul Ioan aleargă spre mormânt… Toți aleargă, toți simt urgența de a se mișca: nu este timp de pierdut, trebuie să se grăbească… Așa cum a făcut, mult mai înainte de acest eveniment, și Preasfânta Fecioară Maria care, imediat ce l-a zămislit pe Fiul lui Dumnezeu, a mers degrabă la Elisabeta. Și pentru a înțelege și mai bine misiunea Bisericii în raport cu generațiile noastre să ne aducem aminte și de întâlnirea Mântuitorul Iisus Hristos cu cei doi ucenici cu care a stat la masă în Emaus. Atunci Domnul „a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o și le-a dat-o lor. Și deodată li s-au deschis ochii și l-au recunoscut”. Experiența pe care cei doi ucenici au trăit-o i-a determinat în mod irezistibil să pornească din nou la drum, cu toate că parcurseseră deja unsprezece kilometri de la Ierusalim și până aici. Se întuneca, dar lor nu le mai era frică să meargă noaptea, pentru că Domnul Hristos era cel care le lumina viața.
Și noi, fraților și surorilor, am întâlnit pe Domnul în acest drum al vieții noastre. Și, ca ucenicii din Emaus, am fost chemați să ducem lumina Domnului în noaptea lumii. Am fost solicitați să fim lumina în noaptea atâtor oameni care încă nu cunosc bucuria vieții noi în Dumnezeu. Îmi imaginez cât sunteți de bucuroși că ați participat la această Sfântă Liturghie în locul unde Dumnezeu s-a arătat oamenilor. Și acum când se apropie momentul de a ne despărți, poate că deja simțiți o anumită părere de rău că s-a sfârșit această bucurie… Ca și discipolii din Emaus nici noi nu voim ca „oaspetele misterios” să plece… „Rămâi cu noi”, spuneau ei, încercând să-l convingă să rămână cu ei. Însă Domnul Hristos Cel înviat nu este o comoară de închis, ci un Mister de împărtășit. Acest lucru la înțeles cu mulți ani în urmă și fericitul Petrache care l-a întâlnit pe Mântuitorul Hristos. El a învățat atunci că cu cât îl ducem mai mult pe Domnul Hristos altora, cu atât îl vom simți mai prezent în viețile noastre. Și sunt sigur că voi veți face asta, când vă veți întoarce la casele voastre de origine. Textul despre Emaus ne mai spune că Mântuitorul Iisus Hristos a aprins un foc în inimile ucenicilor, foc pe care dorim să nu se stingă niciodată din inimile noastre, ci să se extindă, pentru a nu deveni cenușă. De aceea alimentați și răspândiți și la alții focul Domnului Hristos care este în voi!
Iubiți credincioși, Dragi tineri,
Astăzi, Biserica are nevoie de noi pentru a fi pe deplin ea înseși. Ca Biserică, voi sunteți Trupul Domnului Înviat prezent în lume. Vă rog să vă amintiți mereu că sunteți membre ale Bisericii noastre Ortodoxe. Sunteți legați unii cu alții și singuri nu veți supraviețui. Aveți nevoie unii de alții pentru a marca într-adevăr diferența într-o lume tot mai tentată de diviziuni. Într-o lume în care sunt tot mai mult certuri și dispute voi trebuie să fiți mesajul de unitate, de pace și unitate. Numai mergând împreună cu Mântuitorul Hristos vom fi cu adevărat puternici și capabili să ducem lumina în nopțile din această lume! Vă rog nu ignorați glasul lui Dumnezeu care vă cheamă să vă ridicați și să urmați căile pe care El le-a pregătit pentru noi. Ca și Preasfânta Fecioară Maria și împreună cu ea, fiți în fiecare zi purtători ai bucuriei sale și ai iubirii sale. Fiți următori fericitului Petrache care s-a ridicat degrabă de îndată ce l-a chemat Domnul să vestească mesajul primit de la El pentru frații și surorile sale.
Dragi prieteni,
Ați pornit la drum și ați venit la această întâlnire în Oltenia. Și acum bucuria mea este să simt că inimile voastre bat de iubire față de Mântuitorul Iisus Hristos, ca acelea a Preasfintei Fecioare Maria, a Sfântului Petru, a Sfântului Ioan și a dreptcredinciosului Petrache Lupu. Vă îndemn să alergați spre Mântuitorul Hristos, nu vă mulțumiți cu pasul lent al celui care se așează la coadă la sfârșitul rândului. Este nevoie de curajul de a face un pas înainte, un salt îndrăzneț și cutezător pentru a dobândi Împărăția lui Dumnezeu și a vă angaja pentru o umanitate mai fraternă, mai bună, mai fericită. Când veți avea acest curaj Duhul Sfânt vă va stimula în această alergare înainte. Biserica are nevoie de elanul și credința dumneavoastră. Mergând împreună experimentați bucuria de a primi pe fratele sau pe sora care este lângă noi. Câtă bucurie ne poate da prezența lor dacă o primim în viața noastră fără prejudecăți și închideri egoiste. A merge singuri avem poate satisfacția că suntem mai rapizi, dar a merge împreună ne face să devenim ucenici ai Domnului, primind de la Duhul Sfânt siguranța apartenenței la neamul lui Dumnezeu. Cu frații și surorile noastre avem identitate și suntem totdeuna fericiți, căci unde „sunt doi sau trei adunați în numele meu și eu sunt în mijocul lor”, zice Domnul. Noi am trecut prin Sfântul altar și ne-am închinat în fața sfintei mese precum Sfântul Ioan și Sfântul Petru care au venit dis de dimineață să vadă mormântul Domnului. În această împrejurare Sfântul Ioan ne spune că Sfântul Apostol Petru a intrat primul în mormânt și a văzut giulgiu pe pământ înfășurat. Apoi a intrat și el „a văzut și a crezut”. Cele spuse de Sfântul Evanghelist sunt legate cum constatăm de a vedea și a crede, ceea ce însemnă că ei au văzut semnele Mântuitorului Iisus Hristos și au crezut în El. În toate aceste semne ale Domnului vedem prezența și lucrarea Lui care ridică din suferință și stricăciune pe cei neputincioși și bilnavi, dându-le sănătate, nădejde și fericire veșnică. Desigur, și noi când am intrat în Sfântul Altar ca în mormântul Domnului, am avut în ochi și în inimă acele semne săvârșite de Mântuitorul Iisus Hristos. De aici am învățat iubiți frați și surori că este posibil să se întâlnească Viața în locurile în care domnește moartea. Am avea tendința să stăm deoparte de locurile răului, să ne îndepărtăm de cei cu obiceiuri rele. Și totuși aceasta este noutatea dumnezeiască a Sfintei noastre Biserici: mormântul gol al Mântuitorului Hristos devine ultimul semn în care strălucește biruința definitivă a Vieții. Câte persoane moarte sufletește așteaptă astăzi vizita noastră! Câți frați răniți au pecetluit suferința lor „punând o piatră deasupra” mormântului lor. Cu puterea Duhului Sfânt putem să mutăm acele pietre mari și să facem să intre acolo unde este mult întuneric raze de lumină și de speranță. Așadar să nu ne fie frică! Să nu stăm deoparte de locurile de suferință, de înfrângere, de moarte. Dumnezeu ne-a dat o putere mai mare decât toate nedreptățile și fragilitățile lumii, mai mare decât păcatul nostru: Mântuitorul a învins moartea dându-și viața pentru noi. Acest loc este o mărturie strălucitoare că răutatea și moarte pot fi învinse prin credință. Cu câțiva ani de zile în urmă aici domnea tăcerea de mormânt a atreismului și necredinței. Și iată astăzi ferictul Petrache ne-a invitat aici să ne spună că trebuie să vestim fraților noștri că Mântuitorul este Cel Înviat, este Domnul, care ne dăruiește Împărăția lui Dumnezeu: să avem curaj!
Iubiți tineri, dragi frați și surori
Acum la sfârșitul acestei întălniri ne întrebăm de care parte suntem și unde ne aflăm în experiența noastră de iubire cu Dumnezeu. Domnul Hristos ne întreabă pe fiecare dintre noi ca fii și fiice ale Bisericii noastre: Îl urmăm cu adevărat sau ne întoarcem pe căile lumii? Fără un salt în iubire viața noastră se îmbolnăvește de plăceri egoiste, ne închidem în vorbării sterile, ne acomodăm în monotonia unei vieți creștine fără elan, unde iubirea de sine aduce tristețea de a rămâne neîmpliniți. O inimă ușurată de bunuri materiale, care îl iubește liberă pe Domnul, este ca a Preacuratei Fecioare Maria care răspândește mereu bucuria, acea bucurie de care astăzi este mare nevoie. Aici la Maglavit unde Dumnezeu s-a arătat oamenilor, Mântuitorul ne cheamă să ne întoarcem la izvoarele bucuriei, care sunt întâlnirea cu El, alegerea curajoasă de a risca pentru a-l urma, gustul de a părăsi ceva pentru a îmbrățișa calea sa. Dumnezeu vrea să fie prezent în viețile noastre așa cum a fost prezent în inima fericitului Petrache Lupu, chemându-ne ca și pe el să ducem mesajul său de pocăință și de libertate întregii omeniri. Numai în El putem să fim liberi: liberi de păcat, de rău, liberi de ura din inimile noastre, liberi total pentru a-l iubi și a-l primi pe Domnul Hristos și pe frați.
De acum vă veți întoarce la casele voastre. Când ați venit ați simțit, de bună seamă, cât de obositor a fost drumul pentru a veni la Craiova și la Maglavit; gândiți-vă, acum la despărțire, cât de frumos și angajant va fi drumul întoarcerii la casele voastre, la localitățile voastre, la comunitățile voastre. Parcurgeți-l cu încrederea și harul Mântuitorului nostru, Domnul, care ne iubește! Deci, fiecare dintre noi, întorcându-se acasă, să pună în inima și în mintea sa: Mântuitorul Iisus Hristos, Domnul, mă iubește. Da, sunt iubit pentru că simt mângâierea Domnului care mă iubește. Cu aceste sentimente de iubire, viața devine o alergare bună, fără neliniște și fără frică. Mergeți în pace și iubire! Maica Domnului să vă aibă întotdeuna sub Sfântul ei acoperământ!
Mulțumim Preasfintei Trerimi, Preacuratei Stăpâne de Dumnezeu Născătoare și Pururea Fecioare Maria și tuturor Sfinților pentru această zi binecuvântată și minunată. Mulțumesc Înaltpreasfințiților și Preasfințiților Părinți pentru participarea la această sfințire memorabilă. Vă mulțumesc tuturor pentru această întâlnire de rugăciune. Vă mulțumesc vouă tinerilor pentru că această întâlnire a fost precedată de o împletire de atâtea drumuri pe care v-ați făcut pelerini, parcurgând drumuri și cărări din România și din alte țări, în mijlocul comorilor de cultură și de credință din Oltenia pe care părinții noștri le-au lăsat ca moștenire. Ați străbătut locurile în care oamenii trăiesc și muncesc, bogate în vitalitate și marcate de trude. Spere că ați respirat profund bucuriile și dificultățile, viața și credința poporului nostru român ortodox.
