02.10.2019 – Binecuvântarea Maicii Domnului, la Calafat

Evenimente

Credincioşii din municipiul Calafat au primit cu bucurie la finele săptămânii trecute o copie a Icoanei Maicii Domnului Pantanassa, adusă din aici din Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” – Segarcea, de preotul Dumitru Pătra. Icoana a fost adusă în oraş de vineri seară, 27 septembrie, poposind pe rând, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, la fiecare biserică din urbe. Fiecare popas a fost marcat de citirea a trei icoase din slujba acatist a Iconaei Maica Domnului Pantanassa. După un pelerinaj la care au luat parte sute de credincioşi, în frunte cu toţi preoţi slujitori ai Calafatului şi cu preoţii din împrejurimi, icoana a ajuns la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” – Independenţei, unde s-a săvârşit slujba de Priveghere şi Sfânta Liturghie. Credincioşii din Calafat şi-au luat rămas bun de la Măicuţă duminică, după Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. „Pentru noi a fost o mare bucurie de a reuşi să aducem în acest frumos oraş de pe malul Dunării, icoana Maicii Domnului Pantanasa, pictată în Sfântul Munte, după originalul athonit. Suntem datori să mulţumim în primul rând IPS Părinte Mitropolit Irineu pentru dragoste şi binecuvântare, preoţilor care ne-au fost alături, menţionând în mod special pe părintele Alexandru Roman, de la Biserica Independenţei, care a avut această iniţiativă. Ne răgăm ca Maica Domnului să păzească poporul şi cetatea sa de aici, de pe malurile Dunării”, a spus pr. Dumitru Pătra.

pr. Ioniţă Apostolache