09.10.2019 – Întâlniri duhovniceşti la Biserica Obedeanu din Craiova

Evenimente

Membrii Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi, filiala Craiova, au reluat de săptămâna aceasta seria întâlnirilor duhovniceşti săptămânale la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” – Obedeanu din Bănie. Întâlnirea a avut în seara zilei de luni, 7 octombrie, şi a fost marcată de săvârşirea Paraclisului Maicii Domnului. După slujbă, studenţii ascorişti au ascultat un cuvânt duhovnicesc, despre „Icoanele fărătoare de minuni ale Maicii Domnului în Tradiţia Ortodoxă”. Cu prilejul întâlnirii a fost sfinţită Icoana Maicii Domnului „Odighitria” (sau „Îndrumătoare”), aşezată spre închinare în sfântul locaş. Icoana a fost realizată de maestrul iconar Gabriel Mircea Giodea, cadru didactic la Facultatea de Teologie din Craiova, Secţia Artă Sacră, după originalul Sfântului Pavnutie Zugravul (Pârvu Mutu) din Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” din localitatea Filipeştii de Pădure, judeţul Prahova.

Întâlnirile duhovniceşti ale ascoriştilor craioveni vor avea loc în fiecare luni, de la orele 18,30, la Biserica Obedeanu din Craiova, fiind deschise tutoror iubitorilor de rugăciune şi de cuvânt ziditor de suflet.

Pr. Ioniţă Apostolache