Diplome de felicitare pentru voluntarii ITO 2019

Evenimente

Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” – Obedeanu din Craiova a găzduit la finele săptămânii trecute întrunirea voluntarilor de la ITO 2019. Tinerii au primit diplome de felicitare din partea Centrului Eparhial. În mijlocul lor s-a aflat pr. Bogdan Trifu, consilier administrativ în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei, care le-a transmis cuvântul de binecuvântare şi mulţumire din partea Inaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Irineu. „Întrunirea Tinerilor Ortodocşi din toată lumea, organizată anul aceasta la Craiova, a fost un eveniment remarcabil prin întreaga lui amploare, pregătire şi desfăşurare.

Suntem bucuroşi că am avut posibilitatea să pregătim împeună ITO 2019, fiecare dintre dumneavoastră având un rol esenţial în desfăşurarea actvităţilor. Prin faptul că am reuşit să rezonăm în fiecare problemă de organizare a evenimentului a adus implict rezultate bune, de care acum suntem mândri. Vă mulţumim tuturor în numele IPS Părinte Mitropolit Irineu pentru întreaga dăruire şi râvnă de a împlini această frumoasă lucrare a Bisericii”, a spus pr. consilier Bogdan Trifu. La eveniment au fost prezente şi reprezentantele Fundaţiei „Cuvântul care zideşte”, Cristian Stamatoiu – director şi Camelia Iovescu, care s-au implicat de asemenea în buna desfăşurare a activităţilor de coordonare şi lucru cu tineri în cadrul ITO 2019.

 

Pr. Ioniţă Apostolache