Grecia

Pelerinaje

PELERINAJ ÎN GRECIA

31 Mai – 6 Iunie 2021

20- 26 septembrie 2021

4-10 octombrie 2021

 

  • Ziua 1, Craiova – Sofia – Salonic (578 km.)

Întâlnire la ora 5:00 în fața Catedralei Mitropolitane Sfântul Mare Mucenic Dimitrie din Craiova plecare la ora 05:30 pe ruta Craiova – Calafat – Sofia. Facem popas la Mănăstirea Rila, cel mai mare complex monahal de pe teritoriul Bulgariei şi totodată, unul din cele mai importante monumente culturale, istorice şi arhitecturale cunoscute în Europa Răsăriteană. Face parte din patrimoniul UNESCO din anul 1983. Mănăstirea este închinată Sfântului Ioan de Rila († 946) – un sfânt eremit de origine bulgară, despre care se crede că ar fi pus bazele primului aşezământ monahal de aici în secolul al X-lea. În biserica mănăstirii se păstrează moaştele Sf. Ioan de Rila, cel care este ocrotitotul Bulgariei. – Salonic. Cazare și cină în Salonic .

 

  • Ziua 2, Tur de Salonic – Mânăstirea Katoxenia – Glyfa- Insula Evia- Edipsos (390 km.)

Mic dejun. Vom vizita Biserica Sfântul Dimitrie Izvorătorul de Mir unde se află moaştele Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir. Apoi facem un tur pietonal vizitând: Biserica Sfântul Gheorghe, cea mai veche biserică din Grecia (sec. V), apoi vom vedea Arcul lui Galeriu, monument situat pe Calea lgnatia, ridicat în anul 304 d.Hr., din porunca împăratului Galeriu în amintirea victoriei romanilor asupra perşilor din anul 297; ne îndreptăm către Biserica Sfânta Sofia (cea mai mare şi renumită biserică din Salonic) unde sunt moaştele Sfântului Vasile cel Nou şi apoi către Catedrala Mitropolitană care adăposteşte moaştele Sfântului Grigorie Palama. Turnul Alb, simbol al oraşului, ridicat în sec. XV, aflat pe faleză este ultimul obiectiv pe care îl vizităm în Salonic. Plecăm spre Glyfa oprim la Mănăstirea Kato Xenia, o minunată mănăstire de maici. Aici se păstrează o parte din Cinstitul Brâu al Maicii Domnului, una dintre cele mai valoroase relicve creştine. Brâul este ţesut din păr de cămilă şi, alături de Cinstitul ei Acoperământ, constituie singura amintire preţioasă ce se păstrează din viaţa ei pământească. – Agiokampos – Glyfa – EdipsosMânăstirea Cuviosul David (Sfântul Cuvios David din Evia este prăznuit pe 1 noiembrie. Sfântul Cuvios David – Osios David – s-a născut în anul 1519, în localitatea grecească Gardinitsa, în regiunea Locrida, insula Evia. Astăzi, localitatea natală a sfântului se numește Kiparisi. Sfântul s-a născut în familia preotului Hristodul, mama lui, Teodora, fiind o femeie foarte evlavioasă). –  Cazare și cină Edipsos.

 

  • Ziua 3 Sfântul Ioan Rusul – Atena – Eghina (280 km.)

       Mic dejun. Ne îndreptăm spre localitatea Prokopi aflată în partea nordică a Insulei Evia. Anual, mii de pelerini poposesc la Biserica Sfântul Ioan Rusu din Prokopi. Biserica adăposteşte, cu mare bucurie, moaştele Sfântului loan Rusu, un sfânt cunoscut şi iubit în întreaga lume. Ne vom îndrepta spre localitatea Nea Makri, pe „colina neprihăniiţilor” din localitate este Mănăstirea Buna-Vestire ce adăposteşte moaştele Sfântului Efrem cel Nou. –  Eghina. Cazare și cină la Eghina.

  • Ziua 4 Mânăstireaa Sfântul Nectarie – Canalul Corint- Igoumenitsa – Corfu (600 km.)

Mic Dejun. Insula Eghina, cea mai întinsă dintre insulele golfului Salonic, situată la aproximativ 60 de minute de capitala grecească, cunoscută datorită culturii de fistic dar şi datorită faptului că aici sunt moaştele Sfântului Nectarie. Odată ajunşi pe insulă ne vom bucura de atmosfera insulară, apoi ne vom îndrepta spre Mănăstirea Sfânta Treime, vizitată de mii de pelerini anual. Aici sunt adăpostite moaştele Sfântul Nectarie, mare vindecător de boli şi făcător de minuni. Revenim pe continent şi ne vom îndrepta spre Canalul Corint (este un canal artificial care leagă Golful Corint din Marea Ionică de Golful Saronic din Marea Egee, construit între 1881 – 1893, are 6,3 km lungime și doar 21 m lățime). Patras (al treilea oraș ca mărime din Grecia, conform tradiției creștine este locul martiriului Sfântului Apostol Andrei) – deplasare spre Biserica Sfântului Apostol Andrei (a fost ridicată în anul 1908, este cea mai mare biserică din Balcani, în interiorul ei putând încăpea 5500 de oameni), închinare la moaştele şi o parte din Crucea Sfântului Andrei. Continuam din podul Rio spre Igoumenitsa de unde luam ferry spre Insula Corfu. Cazare și cină în Corfu.

v Ziua 5, Sfântul Spiridon – Ioanina – Kalambaca (210 km.)

Mic dejun. Deplasare la Biserica Sfântul Spiridon, închinare la moaştele Sfântului Ierarh Spiridon (este cea mai cunoscută biserică ortodoxă din Insula Corfu, datorită Sfântului Spiridon care este Ocrotitorul insulei. Moaștele sfântului au fost aduse în Insula Corfu în anul 1453. Catedrala a fost construită în anul 1596 pe locul unei biserici mai vechi și are cel mai mare turn din oraș) şi la moaştele Sfintei Împărătese Teodora (au fost aduse în Insula Corfu împreună cu moaștele Sfântului Spiridon înainte de căderea Constantinopolului) în Catedrala Mitropolitană (adăpostește și părticele din moaștele Sfântului Gherasim din Kefalonia). Traversare cu feribot Corfu – Igoumenitsa. Cazare și cină la Kalambaca.

  • Ziua 6, Kalambaca – Complexul Meteora – Tesalonic (250 km.)

Mic dejun. Vizită la Mănăstirile din Complexul Monastic Meteora (vom vizita 1 sau 2 mănăstiri în funcţie de program). Meteorele reprezintă cel mai important centru monahal ortodox al grecilor, după Sfântul Munte Athos. Vom face un popas la atelierul de pictură al icoanelor bizantine – Zindros unde vom vedea procesul de confecţionare a icoanelor. Părăsim vestitul Complex Monahal de la Meteora, nu înainte de a imortaliza imaginea incredibilă oferită de mănăstirile ,,suspendate între cer şi pământ”.Ne vom îndrepta către Tesalonic. Cazare și cină Tesalonic.

  • Ziua 7, Tesalonic – Craiova (580 km.)

Mic dejun. Având în memorie minunatele locuri din Grecia, ne îndreptăm către casă pe ruta Sofia –Craiova. Se ajunge în Craiova în funcţie de formalităţile vamale şi de trafic.

 

410 EURO/PERSOANĂ

SERVICII  INCLUSE:

  • transport cu autocar clasificat
  • 6 nopţi cazare în camere duble hoteluri 3* (clasificare locală)
  • 6 mic dejun si cina
  • preot însoțitor

 

SERVICII NEINCLUSE:

  • taxe intrări obiective (aprox 10 Euro/pers.)
  • asigurarea medicală obligatorie
  • ghid la obiectivele turistice
  • taxe de stațiuni și orașe ( aprox. 5 Euro/pers.)
  • taxe de ferryboat (aprox. 50 euro/pers.)

BINE DE ȘTIUT

  • Autorităţile vamale îşi rezervă dreptul de a refuza intrarea pe teritoriul statului a oricărei persoane care nu prezintă suficientă încredere chiar dacă aceasta a obţinut acordul pentru obţinerea vizei turistice. Agenţia de turism nu poate fi făcută răspunzătoare pentru astfel de situaţii ce nu pot fi depistate anterior plecării. Turistul îşi asumă riscurile de a-i fi refuzată intrarea şi de aceea este obligat să informeze agenţia asupra oricărui incident petrecut vreodată în afara graniţelor României, precum şi asupra oricărei tangenţe pe care o are cu statele în care are loc desfăşurarea pelerinajului.
  • Minorii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii pentru a fi lăsaţi să iasă din ţară: să călătorească cu cel puţin un adult însoţitor; să aibă asupra lor acordul ambilor părinţi (sau al părintelui care nu-i însoţeşte) legalizat la notariat; adultul care-i însoţeşte, în cazul în care acesta nu este unul dintre părinţi, trebuie să aibă cazier judiciar pe care să-l prezinte la frontieră).
  • Programul acţiunii poate fi modificat de către conducătorul de grup, ca ordine de desfăşurare sau se pot înlocui unele obiective sau hoteluri în funcţie de anumite situaţii speciale.
  • Categoria hotelurilor şi a mijloacelor de transport este cea oficială pentru Grecia.
  • Copiii beneficiază de reducere pt. cazare în cameră cu doi adulţi.
  • Distribuţia camerelor la hotel se face de către recepţia acestuia; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de către turist direct la recepţie, asistat de însoţitorul de grup.
  • Tariful pentru ferryboat este orientativ, acesta fiind valabil la data publicării programului; pot intervenii modificări ale tarifului.
  • Pentru anumite facilităţi din hotel sau din cameră, hotelierul poate solicita taxe suplimentare (minibar/frigider, seif etc.); în momentul sosirii la hotel solicitaţi recepţionerului să vă informeze cu exactitate asupra lor.
  • Aşezarea în autocar se face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor.
  • Pentru călătorie este necesar paşaportul valabil 6 luni de la data întoarcerii în ţară sau carte de identitate.

Telefon: 0351.422.274
Mobil: 0754.031.847