Punerea pietrei de temelie pentru o nouă biserică, în Parcul Tineretului din Craiova

Evenimente

Cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul și Mitropolitul Olteniei, în ziua de 5 decembrie 2019, credincioșii din Parohia „Sf. Ier. Nicolae” – Mofleni au trăit un moment istoric și anume punerea pietrei de temelie pentru o nouă biserică, situată în Parcul Tineretului din Craiova.

Slujba a fost oficiată de către Părintele Mitropolit Irineu, înconjurat de un sobor de diaconi și preoți. Din sobor au făcut parte părintele Vulcănescu Grigore, protopop al Protoieriei Craiova Sud, părintele Achim Daniel, consilier eparhial, dar și părintele Cravcenco Iulia, paroh al parohiei din Mofleni și viitorul slujitor al acestui nou locaș.  

 Biserica va fi ridicată în perioada imediat următoare, fiind o construcție de lemn, în stil maramureșean. Hramurile acestei biserici vor fi sărbătorile închinate „Intrării în biserică a Maicii Domnului” (21 noiembrie) și „Sf. Ier. Antonie de la Iezer” (23 noiembrie). Acest proiect de ridicare de biserică se realizează în urma unui parteneriat cultural și religios între Arhiepiscopia Craiovei și Primăria Municipiului Craiova. Așezată într-o zonă liniștită a parcului Tineretului, biserica va fi deschisă tuturor craiovenilor care trec prin parc și doresc să se închine în sfântul locaș. După otpustul slujbei, Părintele Mitropolit Irineu i-a binecuvântat pe cei prezenți și i-a stropit cu apă sfințită, imediat după ce s-au închinat la Sfânta Evanghelie și la Sfânta Cruce.

În cuvântul de întărire, ÎPS Irineu a  mulțumit lui Dumnezeu pentru acest moment de punere a pietrei de temelie pentru o nouă biserică tocmai în ajunul praznicului Sf. Ier. Nicolae, ocrotitorul Parohiei Mofleni. „Această biserică va deservi această zonă a periferiei orașului Craiova și pe credincioșii de aici. Bineînțeles, întotdeauna va fi un loc de atracție și de rugăciune și pentru cei care se vor plimba prin parcul acesta, cunoscut sub numele de Parcul Tineretului”.

Apoi, Înaltpreasfinția Sa a subliniat că zidirea sau ridicarea unei biserici este un prilej sfânt și care ne așază în legătură cu trecutul creștin al înaintașilor noștri, dându-ne nădejde pentru un prezent și un viitor în duhul credinței noastre ortodoxe: „Ori de câte ori construim o biserică, noi ne unim cu strămoșii noștri, cei care au primit credința de la Sfântul Apostol Andrei, au păstrat-o și ne-au transmis-o pentru ca și noi să o trăim și să o dăm mai departe urmașilor noștri”.

 La final, Părintele Mitropolit Irineu a adresat un cuvânt de mulțumire și pentru cei care s-au implicat în realizarea acestui proiect: „Așadar mulțumim lui Dumnezeu pentru această lucrare, mulțumim Primăriei orașului Craiova, și tuturor celor care au contribuit la această împlinire a noastră, pentru că este cu adevărat o împlinire atunci când se zidește o biserică. Rugăm pe bunul Dumnezeu să ajute la construcția aceasta, să le ajute constructorilor și tuturor care se vor ocupa de această zidire pentru ca în foarte scurt timp să o avem deja ridicată”.

 

(Doru Marcu)