Liceul Teologic „Sf. Nicodim” din Târgu-Jiu, cu două proiecte Erasmus + în derulare

Evenimente

În prezent, Liceul Teologic „Sf. Nicodim” din Târgu-Jiu derulează două proiecte Erasmus+: „From Peer Bullying to Peer Friendship”, cu numărul de referinţă: 2019-1-RO01-KA229-063256_1, coordonat de școala noastră, și „Eat healthy. Act responsibly”, cu numărul de referință: 2019-1-LT01-KA229-060451_4. În primul proiect avem ca parteneri școli din Turcia, Polonia, Republica Cehă și Italia, iar în cel de-al doilea Lituania, Polonia, Turcia, Republica Macedonia de Nord și Spania.

Urmare a acestor proiecte, în perioada 11-15 noiembrie 2019, trei elevi au fost însoţiţi de două cadre didactice ale Liceului Teologic la primul schimb pe termen scurt al grupurilor de elevi din cadrul proiectului „Eat healthy. Act responsibly”, gazdă fiind școala din Lituania. La cel de-al doilea schimb de experiență, din cadrul proiectului „From Peer Bullying to Peer Friendship”, care s-a desfășurat în Italia, în perioada 01-07 decembrie 2019, au participat cinci elevi și două cadre didactice ale școlii noastre.

(Coordonator Prof. Ioana-Maria Dubaciu)