Profesoara Raluca Mitroi, prohodită la Biserica „Sf. Calinic” din Craiova

Evenimente

Raluca Mitroi, profesor de Religie la Şcoala Gimnazială „Elena Farago” din Craiova, a trecut la Domnul la finele săptămânii trecute, la numai 45 de ani. Slujba de prohodire va avea loc astăzi, luni, 20 ianuarie, la orele prânzului, în Biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Calinic Cernicanul” din Craiova. În această zi, sute de elevi, profesori şi cunoscuţi au venit la catafalcul distinsei profesoare pentru a-i aduce un omagiu şi o rugăciune pentru sufletul ei.

            Prof. Raluca Mitroi s-a născut în Craiova, la 20 decembrie 1974. În perioada 1989-1994 a urmat cursurile Liceului Pedagogic „Ştefan Velovan” din Craiova, înscriindu-se mai apoi la Facultatea de Teologie din Craiova, Secţia de Teologie-Litere. A fost un student sârguincios, absolvind cu o medie de peste 9,50. Şi-a continuat pregătirea profesională la cursurile de Studii Aprofundate din cadrul aceleiaşi facultăţi, adăugând ulterior numeroase stagii de pregătire şi întreaga grilă a gradelor didactice. În viaţa de familie a fost o mamă dedicată şi iubitoare, aducând pe lume doi băieţi.

Pentru întreaga lucrare educativă şi jerfă de mărturisire a credinţei ortodoxe în rândul tinerilor, rugăm pe Milostivul Dumnezeu să o priească în dragostea Sa, să-i dăruiască odihnă veşnică şi mângâiere familiei îndurerate! Veşnică să-i fie pomenirea!

Pr. Ioniţă Apostolache