În fiecare an, în ziua de 25 ianuarie, Seminarul Teologic din Craiova prăznuiește cu mare cinste pe Sf. Grigorie Teologul, ocrotitorul acestui sfânt așezământ, al elevilor care învață aici și al cadrelor didactice. În seara zilei de 24 ianuarie, sărbătoarea a început cu Slujba Vecerniei, unită cu cea a Litiei, după care a urmat Slujba Utreniei.
În dimineața zilei de 25 ianuarie 2020, Înaltpreasfințitul Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, alături de Preasfințitul Dr. Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, a fost primit cu pâine și cu sare la Seminarul Ortodox „Sf. Grigorie Teologul” din Craiova, unde a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi. De asemenea, imediat după Vohodul Mare, diaconul Dioșteanu Irinel a primit hirotonia întru preot, pe seama Parohiei Cioroiași, din Protoieria Băilești, județul Dolj. La momentul potrivit, seminariștii care s-au spovedit, s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. Răspunsurile de la strană au fost date de către Corul Seminarului Teologic, dirijat de către Prof. Dr. Victor Șapcă.
La acest moment de prăznuire și de sărbătoare, onorând invitația Arhid. Prof. Dr. Pătularu Ionuț Adrian, directorul Seminarului, au participat cadrele didactice ale școlii noastre, dar și foști absolvenți sau profesori ai acestei instituții teologice. Totodată, la finalul sfintei slujbe, a fost săvârșită rânduiala parastasului pentru pomenirea tuturor celor adormiți întru Domnul: elevi, profesori sau ctitori ai Seminarului Teologic. Imediat după Sfânta Liturghie a urmat o agapă frățească.
În cuvântul de învățătură, Părintele Mitropolit Irineu a ținut să pună la inimile elevilor seminariști modelul Sfântului Grigorie de Nazianz, numit și Teologul, de a face teologie și de a trăi teologia. Mai întâi, Înaltpreasfinția Sa a amintit că Sf. Grigorie este considerat ocrotitorul duhovniceasc al tuturor seminariilor din țară și în mod special al Seminarului din Craiova, care îi poartă numele: „Sărbătoarea de astăzi, închinată Sfântului Grigorie Teologul, ne reunește în fiecare an în acest centru de formare teologică a viitorilor preoți. Sfântul Grigorie Teologul a fost rânduit de Biserica noastră să fie ocrotitorul seminariilor teologice pentru că este cunoscut ca părinte teolog, părinte duhovnicesc, învățătoar și dascăl al Bisericii. Era necesar ca acest sfânt să ocrotească aceste așezăminte teologice, ca elevii care învață în asemenea școli să aibă un ocrotitor, un îndrumător și un model în viață lor personală și apoi în viața lor misionară în cadrul Bisericii”.
În continuare, ÎPS Dr. Irineu a vorbit despre traseul duhovniceasc și intelectual al Sfântului Grigorie, prieten bun al Sfântului Vasile cel Mare, coleg cu acesta la Atena și împreună viețuitor în zona Pontului, culminând cu numirea sa în calitate de Patriarh al cetății Constantinopolului, unde a primit înțelepciune dumnezeiască să apere dreapta credință.
Din practica vieții Sf. Grigorie, Înaltpreasfinția Sa s-a oprit la rugăciune, îndemnându-i pe tinerii seminariști să nu uite de Dumnezeu și de rugăciune: „Cunoașterea adevărată vine din lucrarea Duhului Sfânt. Adevărata cunoaștere nu este informală, din cărți sau din alte surse, ci adevărata cunoaștere este din rugăciune. Sfântul Grigorie a cunoscut pe Dumnezeu în rugăciune. Stăruiți în rugăciune pentru că numai prin rugăciune Dumnezeu intră în cămară sufletului nostru, intră în interiorul nostru și ne luminează, strălucește și ne limpezește toate adâncurile noastre. Este ca și cum am intra cu o lumină strălucitoare într-o cameră plină de frumuseți și de bijuterii. Dacă nu am avea această lumină nu am vedea comorile din asemenea cameră. Așa și cu cel care se roagă. Dacă este luminat de Duhul Sfânt, el vede frumusețile dumnezeiești. Dumnezeu descoperă aceste daruri numai în această înălțare a rugăciunii care trebuie să fie îmbrăcată în haina smereniei. O rugăciune fără smerenie, fără de inima frântă și smerită, de care vorbește psalmistul, nu are succes, adică nu atinge punctul pe care trebuie să îl dorească și să îl ajungă”.
În a doua parte a învățăturii, Părintele Mitropolit a explicat de ce Biserica îl cinstește pe Sf. Grigorie cu numele de Teologul: „Sfântul Grigorie este numit teologul. Sunt trei persoane în Biserica noastră Ortodoxă cu numele de teologul: Sfântul Ioan Evanghelistul și teologul, Sfântul Grigore de Nazianz și teologul și Sfântul Simeon Noul Teolog. Sfântul Grigorie și Sfântul Ioan Evanghelistul și Sfântul Simion sunt în primul rând trăitori ai teologiei. Așa cum un părinte bisericesc spune că teolog nu este decât cel care se roagă, evident că îl vedem pe Sfântul Grigore strălucind de această virtute. Este rugătorul prin excelență și însuși cuvântul Grigorie înseamnă veghetor, cel care priveghează permanent. Atât Ioan Evanghelistul, cât și Sfântul Simeon și Sfântul Grigorie au alcătuit imnele iubirii lui Dumnezeu. Cele mai importante lucrări ale acestora se referă la iubirea lui Dumnezeu, care se revarsă în lume prin Preasfânta Treime. Izvorul iubirii este Preasfânta Treime. Iubirea aceasta este întru-totul esența lui Dumnezeu. Cea mai sfântă definiție nu poate să fie decât aceasta că Dumnezeu este iubire pentru că El face lumea din iubire”.
În încheiere, ÎPS Irineu a mulțumit lui Dumnezeu pentru această zi de împreună rugăciune și i-a îndemnat pe toți cei prezenți să fie rugători către Sf. Grigorie, atât pentru nevoile trupești, dar mai ales pentru nevoile sufletești: „Considerând că Sfântul Grigorie este părintele nostru și având credința în acest lucru, noi nu putem decât să îi mulțumim preabunului Dumnezeu pentru dragostea care ne-o arată permanent în viața noastră, să mulțumim Sfântului Grigorie care este mijlocitorul înaintea lui Dumnezeu și să îl rugăm să ne umple de dragostea sa, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”
(Doru Marcu)