Praznicul Sfinţilor Trei Ierarhi, la Facultatea de Teologie din Craiova

Evenimente

Praznicul Sfinţilor Trei Ierarhi a fost întâmpinat şi anul acesta cu bucurie la Facultatea de Teologie din Craiova. Evenimentele dedicate cu acest prilej celor trei patroni spirituali au început în dimineața zilei de 30 ianuarie, cu Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, săvârşită la Altarul Catedralei Mitropolitane ,,Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de mir” din Craiova de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, alături de Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului și Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, înconjuraţi de soborul părinţilor profesori.

 

Şi anul acesta hramul Facultăţii de Teologie din Craiova a fost un ales prinos de recunoştinţi şi mulţumire către Sfinţii Trei Ierarhi: Vasilie cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, patronii învăţământului teologic universitar din Biserica Ortodoxă. Cu acest prilej, evenimentele festive au fost încununate de Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, săvârşită de Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova. Aici, profesorii şi studenţii Facultăţii de Teologie din Cetatea Băniei, au adus cinstire ocrotitorilor duhovniceşti, în frunte cu IPS Părinte Irineu şi cu arhiereii olteni, membrii ai Sinodului Mitropolitan. După Slujba Euharistică, festivităţile au continuat la sediul facultăţii, din strada Brestei nr. 24. Aici, în aula „Mitropolit Nestor Vornicescu”, s-au rostit o serie de alocuţiuni şi s-a prezentat bilanţul academic pe anul 2019. În acest context, pr. conf. univ. dr. Nicolae Răzvan Stan, decanul Facultăţii de Teologie din Craiova, a prezentat lista activităţilor realizate în 2019 și a anunțat perspectivele anului calendaristic ce tocmai a început, iar pr. asist. univ. dr. Ștefan-Mădălin Petre a rostit un panegiric în cinstea Sfinţilor Trei Ierarhi. La finele întâlnirii a luat cuvântul IPS Părinte Mitropolit Irineu, care a mulţumit arhiereilor prezenţi, corpului profesoral şi studenţilor Facultăţii de Teologie din Craiova pentru participare şi pentru întreaga jertfă aşezată în slujba învăţământului teologic academic. După întâlnirea festivă din Aula „Mitropolit Nestor Vornicescu”, participanţii au putut admira exponatele vernisajului „Satul românesc de la peisaj la mesaj, de la trecut, la prezent şi viitor”, organizat de profesorii şi studenţii Secţiei de Arte Vizuale, în Muzeul de Artă Eclesială al Facultăţii. Praznicul Sfinţilor Trei Ierarhi s-a încheiat cu tradiţionala agapă frăţească.

Înfiinţată în anul 1992, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolit Nestor Vornicescu, înalta instituţie de învăţământ teologic din Cetatea Băniei îşi deschide astăzi porţile pentru noile generaţii de slujitori ai sfintelor altare, pentru viitorii dascăli şi misionari ai Bisericii Ortodoxe Române. Sub conducerea şi binecuvântarea IPS Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, prestigioasa instituţie de învăţământ teologic de rang universitar duce mai departe o frumoasă tradiţie, împodobită cu numeroase realizări şi împliniri. La loc de cinste am putea număra înfiinţarea noului sediu al facultăţii, din strada Brestei nr. 24, unde învaţă astăzi studenţii de la secţiile de pastorală, arte vizuale, de la masterat şi doctorat. Toate realizările administrative fac dovada faptului că preocuparea pentru învăţământul teologic în Cetatea Băniei din ultimele două decenii a crescut mult în rândul credincioşilor olteni, şi nu numai. Mai mult, prin mandatul teologilor şcoliţi aici, glasul Bisericii Ortodoxe se face auzit în toate colţurile lumii.

Pr. Ioniţă Apostolache,

Marian Gherghinescu