„Ziua Mărțișorului” în Arhiepiscopia Craiovei

Evenimente

Ziua de 1 Martie, cunoscută în popor ca ziua Mărțișorului, a fost un prilej pentru mulți preoți și profesori de religie din Arhiepiscopia Craiovei de a dezvolta activități misionar-culturale comune.

Pregătirile au început de ceva vreme, profesorii mobilizând copiii să creeze mărțișoare așa cum știu ei mai bine. De asemenea, preoții au implicat tinerii din grupurile parohiale, iar tinerii din ASCOR Craiova și ASCOR Târgu Jiu au răspuns cu aceeași râvnă. Mărțișoarele au fost expuse în mai multe biserici din Craiova, Târgu Jiu și alte localități din Dolj și Gorj. S-au creat astfel frumoase parteneriate între preoții parohi și profesorii de religie de la școlile aflate în parohii. Vă prezentăm doar câteva exemple:   

-în Craiova cadrele didactice de la Colegiul Național Carol I – Diac. Angel Stăiculescu, Pr. Vintilă Belcineanu, Ionelia Țițirigă și Ramona Diaconu – și de la Liceul Matei Basarab, doamna Daniela Ionescu, în colaborare cu Pr. Gabriel Sorescu de la Parohia Brândușa, au făcut o expoziție de mărțișoare la parohie;

-la biserica Ziua Crucii tinerii din grupul parohial, coordonați de doamna profesoară de religie Loredana Nicolae, au lucrat mărțișoare pe care le-au oferit în dar doamnelor prezente la Sfânta Liturghie.  

-elevii claselor a VIII-a si a VII-a ai Școlii Gimnaziale ,,Al. Macedonski”, Craiova, coordonați de doamna profesoară Ionescu Maria Mirela, au realizat mărțișoare și felicitări care au fost dăruite doamnelor din Cartierul Craiovița.  

-la Târgu-Jiu, tinerii din ASCOR au făcut câteva sute de mărțișoare pe care le-au expus la Biserica „Sfânta Treime”.

            -în Motru, elevii școlii Colegiului Național „George Coșbuc”, coordonați de către cadrele didactice Rodica Păuna, Aurelia Gheorghe, Carmen Alioanei, Drulă Valeriu, Rîbu Minodora, Dragomirescu Rodica și Căpățână Delia-Cati, au colaborat cu preoții Valerian Cruceru și Daniel Budeanu, pentru a realiza mărțișoare, felicitări și figurine din lemn sau ipsos pe care apoi le-au expus în biserică. Banii donați cu această ocazie vor fi folosiți în scopuri finaltropice.

-doamna profesor de religie Călin Florentina-Anca de la Școala Gimnazială Filiași Structura Bâlta, împreună cu elevii ,a confecționat mărțișoare pe care le-au oferit în dar mamelor.

-la Mârșani, elevii Școlii Gimnaziale, coordonați de doamnele profesoare Liliana Constantin, Cornelia Mihaela Busiu-Gavrilă și în colaborare cu preotul Constantin Dan au lucrat mărțișoare pe care le-au oferit în dar doamnelor din biserică și din localitate.

-la Moțăței, cadrele didactice director Căprărin Daniela, director adjunct Dumitru Florin, doamna învățătoare Adriana Roșu și doamna profesor de religie Elena Diplă, în colaborare cu preotul Glăvan Cătălin, au realizat mărțișoare pe care le-au expus la școala Gimnazială Nr. 1 și la biserica Sf. Ierarh Nicolae. Banii donați au fost utilizați în scopul ajutorării unui copil aflat în grea suferință.

-tinerii grupului parohial Impact Credo al Parohiei Braniște II, Ișalnița, împreună cu preotul profesor Romulus Lucian Dodenciu, au fost alături de vârstnicii aflați în îngrijire la Centrul Senior Home din Craiova, oferindu-le în dar câte o floare și câte un mărțișor creat de ei.

-elevii de la Liceul CFR-Craiova, alături de Pr. Prof. Lunganu Marius, au mers la biserica parohiei Sf. Gheorghe-Nou, unde au primit un cuvânt de învățătură de la Pr. Silviu Ciocșan.

-elevii Școlii Gimnaziale Unirea au primit vizita pr. Boată Ilie, la invitația doamnei Prof. Dărac

-Pr. Marius Vătăman a fost în vizită la Școala Gimnazială Segarcea, la invitația domnului Prof. Emil Manda

-elevi ai Școlii Gimnaziale „Nicolae Romanescu” din Craiova, însoțiți de doamna Prof. Chirca Mirela Carmen, au participat la Sfânta Liturghie și la activitățile Centrului Misionar Educativ al Parohiei Oota, unde au confecționat mărțișoare în scop caritabil pentru Tabăra Bucuriei, îndrumați de Pr. Bogdan Trifu.

 

(Doru Marcu)