Proiectul „Să ne ajutăm aproapele!” – finalizat în Parohia Unirea II, în colaborare cu Școala Gimnazială Unirea

Evenimente

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în cadrul Concursului Național Catehetic „Iubirea lui Hristos în familia mea”, Parohia Unirea II, cu hramul Sf. Ier. Nicolae, din Protoieria Băilești, județul Dolj, împreună cu Școala Gimnazială Unirea, a organizat o serie de activități sub genericul „Să ne ajutăm aproapele!”.

Activitățile au debutat cu ocazia sărbătoririi Micii Uniri în data de 24 ianuarie 2020. Cu acest prilej, în biserica parohială a fost oficiată slujba de Tedeum, de către preoții slujitori, la care au participat, pe lângă alți enoriași, și elevi ai Școlii Gimnaziale Unirea, împreună cu doamnele Prof. Dărac Dana și Prof. Boată Geanina, cadre didactice de religie.  După slujba de mulțumire adusă lui Dumnezeu, a fost săvârșită slujba de parastas unde au fost pomeniți făuritorii Unirii Principatelor Române.

Următoarea activitate, care a avut loc în luna februarie, a constat într-o cateheză cu tema „Familia și aspectul comunitar al acesteia”, susținută, în cadrul școlii din localitate, de către părintele paroh Boată Ilie de la parohia Unirea II. Tot în februarie au avut loc mai multe întâlniri în cadrul cărora au fost confecționate mărțișoare și felicitări. Acestea au fost expuse pe holul școlii unde elevii și părinții le-au putut achiziționa, pentru ca, din vânzarea acestora, să fie ajutate trei familii nevoiașe din parohie.  

În cadrul ultimei activități din proiect, în primele zile ale lunii martie, două fete, reprezentante ale grupului de elevi, au fost însoțite de doamna preoteasă Boată Geanina și au dăruit flori, felicitări și daruri în alimente, produse de îngrijire și de curățenie, celor trei familii din parohie.

 

(Doru Marcu)