Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Catedrala „Madona Dudu” şi racla cu moaştele Sfântului Ierarh Nifon de la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova au fost scoase în procesiune pe străzile Băniei, miercui, 25 martie, de Praznicul „Bunei Bestiri”. Astfe, după săvârşirea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a poposit la Catedrala „Madona”, însoţit de o delegaţie restrânsă de preoţi şi diaconi, de unde au ridicat Icoana Maicii Domnului. Următorul popas a fost la Catedrala Mitropolitană, unde s-au alăturat racla cu moaştele Sfântului Ierarh Nifon. Urmând întru totul regulamentul impus de situaţia de criză, IPS Părinte Mitropolit Irineu a condus procesiunea pe principalele artere ale oraşului, fiind parcurşi în total peste 50 de km. În dreptul fiecărei biserici, Icoana şi moaştele Sfântului Ierarh Nifon au fost întâmpinate de sunet de toacă şi bătaie de clopot. Între obiectivele vizate s-au numărtat şi spitalele oraşului, precum şi centrele sanitare din cuprinsul urbei.
În contextul marelui Praznic al „Bunei Vestiri”, numit după dreptate de învăţătura Ortodoxă „începutul mântuirii noastre”, Procesiunea condusă de IPS Părinte Mitropolit Irineu al Olteniei a fost pusă sub protia Maicii Domnului, cu rugăciunea „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!”. „În aceste clipe de grea încercare, nădăjdea noastră este la Maica Domnului. Acum mai bine de secol, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Dud ieşea în Cetate pentru a-i izbăvi pe credincioşii craioveni de holeră. Astăzi apelăm din nou la mila ei pentru a fi izbăviţi de această boală molipsitoare. Rugăciunile noastre se vor înălţa astăzi, de praznicul Bunei Vestiri, la Maica Domnului împreună cu glasul clopotelor care vor răsuna de la fiecare biserică a Băniei. Rugăm pe milostivul Dumnezeu să ne păzească pe toţi! Ne rugăm mai cu seamă pentru cei bolnavi, medici, pentru asistenţi şi pentru toţi cei care luptă cu boala în primele rânduri! Dumnezeu şi Maica Sa Preasfântă să ne păzească de tot răul!”, a spus IPS Părinte Mitropolit Irineu.
Text: Pr. Ioniţă Apostolache
Foto: Diac. Teodor Marcu