Mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, cu ocazia „Zilei internaţionale a familiei” – 15 mai

Evenimente

Hristos a înviat! 

Iubiţi credincioşi, 

Ne aflăm în perioada dintre Sfintele Paşti şi Pogorârea Duhului Sfânt – Rusalii, un timp al credinței și speranței renăscute. În fiecare an pe 15 Mai, serbăm „Ziua internaţională a familiei”. Familia creștină reprezintă, prin viața de comuniune, componenta Bisericii noastre din care noi toţi facem parte.

Dumnezeu a îngăduit ca anul acesta să nu putem participa așa cum ne-am fi dorit la sfintele slujbe de Paști săvârșite în bisericile noastre, dar de acasă, din sânul familiei, rugăciunile noastre stăruitoare s-au îndreptat către Bunul Dumnezeu, încă de la Sfintele Paști, cuvintele cântării Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, întărindu-ne şi făcându-ne să aprindem în inimile noastre lumina speranţei izvorâtă din credinţă. Restricțiile din această vreme au făcut ca multe familii să-și vadă planurile anulate: nunta așteptată, botezul copilului lor, masa cu cei dragi.

Tocmai că știm suferința tuturor, gândul nostru se îndreaptă către cei care nu sunt aproape de-ai lor, către părinţii, fraţii şi surorile aflați departe, către fiii şi fiicele ce se găsesc la mare distanţă de casă în țări străine. Ne gândim și la cei rămași singuri, la cei orfani, la cei din spitale bolnavi, la cei din aziluri și la toți pe care nu i-am menționat aici.

Cu toate acestea, situația grea prin care trecem și ne-a pus la grea încercare pe toți, totuși unii s-au re-descoperit și au înmulțit iubirea în familie, alții au înțeles că o alegere în a fi căsătorit și a avea copii cere maturitate, că sfatul celor mai în vârstă nu trebuie nicidecum neglijat.   

Preaiubiții mei frați și surori,

Dragi olteni, 

Ne rugăm Maicii Domnului, ca după această încercare, să vină curând vremea când mirii vor păși din nou voioși în sfintele biserici, urmați de alaiul lor de nuntă și plini de încredere în Dumnezeu. Ne rugăm, de asemenea, Maicii Domnului ca toți să ne revedem în biserică, să ne putem împărtăși cu Preacuratele Taine ale Mântuitorului Hristos, să trăim o viață după Evanghelie și să mergem după învățătura înaintașilor și a străbunilor noștri.

Suntem încredințați că Preacurata Stăpână va mijloci la Fiul ei, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, pentru ca marea familie – Biserica Domnului, Biserica noastră Ortodoxă – să se bucure deplin de fiecare fiu și fiică, după cum zice psalmistul: Iată eu și pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu, căci cu noi este Dumnezeu, pentru ca toți să-L aflăm pe Dumnezeu și să ne bucurăm de darurile Sale.

Așadar, în această Zi Internațională a Familiei, vă îndemn cu iubire părintească: Păstrați sfințenia familiei! Ajutaţi-i pe cei singuri, fiți alături de cei aflaţi în nevoie! Iubiți-vă cu o iubire sfântă și binecuvântată. Redescoperiți-vă sensul și locul ca familie în marea familie a lui Dumnezeu, Biserica noastră Ortodoxă.

Vă încredințăm, cu această ocazie, de întreaga noastră dragoste și de rugăciunile noastre stăruitoare către Dumnezeu. Fie ca familia noastră, Biserica noastră, să fie binecuvântate de Mântuitorul nostru Iisus Hristos și de Preasfânta Treime. Amin!

 

† ÎPS Dr. Irineu,

Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei