Sesiune de interviu pentru învățământul religios din Arhiepiscopia Craiovei

Evenimente

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, Sectorul de Învățământ, Activități cu Tineretul și de Catehizare, coordonat de către Pr. Gabriel Sorescu, a organizat în perioada 3-15 iunie 2020 sesiunea de depunere a dosarelor și interviul pentru obținerea binecuvântării arhierești în vederea participării la examenul de titularizare în învățământul preuniversitar, pentru disciplina Religie, cultul ortodox.

Programul acestor activități a constat în depunerea dosarelor personale privind documentele de studiu și situația bisericească, însoțite de către o cerere către chiriarhul locului, validarea dosarelor, precum și proba de interviu în fața unei comisii din care au făcut parte: Diac. Inspector Prof. Adrian Lupu, Inspector Prof. Dr. Iuliana Gheorghe (ISJ Dolj) și Prof. metodist Marilena Oae (ISJ Gorj).

Sesiunea de interviu a avut loc în data de 15 iunie, la Craiova, unde s-au prezentat 25 de candidați pentru județul Dolj și 18 candidați pentru județul Gorj. Întrebările pentru candidați au fost diverse, de la relația pe care trebuie să o aibă profesorul de Religie cu preotul de pe raza unității de învățământ, până la pregătirea activităților didactice de la clasă.

În data de 16 iunie, la avizierul Centrului Eparhial din Craiova au fost afișate rezultatele finale. Avizele de cult se vor putea ridica de la Sectorul de Învățământ, Activități cu Tineretul și de Catehizare, în vederea finalizării dosarului personal pentru examenul național de titularizare programat pentru data de 15 iulie 2020.

(Diac. Teodor Marcu)