Finalizarea Proiectului Catehetic „Împreună pentru școală”: Rugăciuni de mulțumire și festivități de felicitare

Evenimente

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în perioada iunie-iulie 2020, preoții din parohiile Arhiepiscopiei Craiovei au participat în Proiectul Catehetic „Împreună pentru școală”, inițiat de către Sectorul de Învățământ, Activități cu Tineretul și de Catehizare. Proiectul a presupus susținerea prin rugăciune și încurajarea elevilor care au susținut examenele de Evaluare Națională și de Bacalaureat.

În urma colaborării cu profesorii de religie, preoții implicați în proiect au primit listele cu numele de botez ale elevilor. În sfintele biserici, tinerii elevi au fost pomeniți nominal la Sfânta Liturghie, când s-au rostit cererile speciale pentru luminarea minții, ajutor la învățătură și la susținerea examenelor. De asemenea, în ziua de 10 iunie și apoi de 17 iunie, preoții au săvârșit Acatistul Preasfântului și de viață Făcătorului Duh, pentru reușita elevilor la examene.

În duminica de 12 iulie, elevii au participat la slujba de mulțumire pentru reușita la examene, fiind întâmpinați de către preoții parohi cu diplome de felicitare, cu flori, cu cadouri, dar și cu icoane cu Maica Domnului Prodromița, prăznuită în Biserica Ortodoxă în această zi de iulie.  

Considerăm că acest proiect a fost apreciat atât de preoții olteni, cât și de elevii pomeniți la rugăciuni, fapt pentru care părinții lor au transmis mulțumirea și recunoștința dumnealor pentru această deosebită purtare de grijă duhovnicească a Bisericii.

 

(Diac. Teodor Marcu)