Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în ziua de 30 septembrie 2020, au avut loc consfătuirile profesorilor de Religie din județul Gorj. Întâlnirea s-a desfășurat online, utilizând platforma Google Meet. Organizatorul și moderatorul evenimentului a fost Pr. Prof. Neofit Stănciulescu, Inspector de Specialitate în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Gorj. Au fost prezenți online toți profesorii de Religie din Gorj.
În calitate de reprezentanți ai Părintelui Mitropolit Irineu au luat cuvântul Pr. Consilier Gabriel Sorescu și Diac. Inspector Adrian Lupu. Pr. Sorescu a transmis mesajul de binecuvântare și a mulțumit tuturor profesorilor pentru implicarea de care au dat dovadă în proiectele educaționale derulate la nivelul Arhiepiscopiei Craiovei. De asemenea, în calitate de invitat a vorbit domnul Conf. Univ. Dr. Vasile Timiș, Inspector Școlar General în cadrul Ministerului Educației și Cercetării, care a amintit de rolul important al profesorului de Religie în educația religioasă a elevului.
Dintre temele abordate, amintim prezentarea legislației în vigoare și a activităților didactice online inițiate și organizate la nivel național de către profesorii de Religie, în anul școlar 2020-2021. În ceea ce privește propunerile pentru noul an școlar, s-au analizat următoarele aspecte: studierea cu atenție a programei școlare în vigoare și aplicarea corectă a curricumului în vigoare, valorificarea programei școlare în cadrul proiectării didactice permanente, organizarea și desfășurarea activității didactice moderne și inovative la clasă, prin valorificarea tehnologiei informaționale în cadrul orei de Religie, dar și realizarea de materiale didactice inovative.
(Diac. Teodor Marcu)