Întrunirea Sinodului Mitropolitan la Craiova

Evenimente

În prezența și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în ziua de 3 noiembrie 2020, a avut loc la Craiova Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei.

Sinodul a avut de dezbătut mai multe subiecte, dintre care cel mai important a fost draftul unui nou regulament al cimitirelor din Biserica Ortodoxă Română. Fiecare articol al regulamentului a fost analizat de membrii Sinodului Mitropolitan, care și-au adus contribuția personală. Propunerile de completare sau de modificare a textului vor fi înaintate Cancelariei Sfântului Sinod.

Sinodul Mitropolitan are următoare componență: ÎPS Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, ÎPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, PS Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, și PS Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților. De asemenea, la această întrunire a sinodului mitropolitan a participat domnul Lect. Univ. Dr. Constantinescu Mihai, profesor pentru disciplina Drept canonic, din partea Facultății de Teologie din Craiova și Pr. Trifu Bogdan, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Craiovei.

(Diac. Teodor Marcu)