Centrul „Mitropolit Firmilian” din Craiova a găzduit marți, 17 noiembrie, întâlnirea președinților asociațiilor și fundațiilor din Arhiepiscopia Craiovei, organizată de Sectorul de Învățământ, activități cu Tineretul și de Catehizare, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei.
Au participat la eveniment, din partea Sectorului preot dr. Gabriel Sorescu, Consilier Eparhial și preot Ștefan Bărbulescu, Inspector pentru Asociații și Fundații în cadrul Sectorului Învățământ, activități cu Tineretul și de Catehizare al Arhiepiscopiei Craiovei.
Din partea celor nouă asociații și fundații care intră în grija acestui sector au fost prezenți: Pr. conf. univ. dr. Adrian Ivan, președinte al Asociației Pastoral – Misionare „Sfântul Nicodim”, Pr. conf. univ. dr. Adrian Boldișor, președintele Asociației „Ctitoria”, Pr. Lect. univ. dr. Ioniță Apostolache, președintele Asociației „Sfântul Ioan Teologul”, doamna Cristina Stamatoiu, președintele Fundației „Cuvântul care Zidește”, doamna prof. Silvia Cârțu, președintele Asociației „Părinți pentru Copii” – Oltenia, doamna Adriana Bursuc, președintele Fundației „ Societatea Ortodoxă a Femeilor”, Craiova, domnișoara Iuliana Pătra, președinte al Asociației Studenților Creștini Ortodocși din România, filiala Craiova și domnișoara Georgiana Popescu, președinte al Asociației Studenților Creștini Ortodocși din România, filiala Târgu Jiu.
În cadrul întâlnirii, cei prezenți au prezentat obiectivele conform statutul fundațiilor și asociațiilor pe care le coordonează, reliefând totodată o parte dintre activitățile desfășurate. Spre exemplu, părintele profesor Adrian Ivan a vorbit despre faptul că Fundația pe care o coordonează s-a axat pe susținerea activității academice și a performanței școlare academice, cât și a activității pastorale.
Sprijin pentru bătrâni și persoane cu dizabilități
Activități importante au fost prezentate și de către președintele Fundației „Societatea Ortodoxă a Femeilor” Craiova, Adriana Bursuc. Societatea a pus accent pe ajutorarea semenilor și în acest an, în care nevoile oamenilor au fost mai mari. Astfel, membrii Societății au dăruit sute de pachete cu alimente bătrânilor, au sprijinit Parohia Seaca de Pădure, au ajutat persoanele cu dizabilități, bătrânilor care au avut nevoie de însoțitor le-a fost dăruită o masă caldă, pe lângă alte servicii sociale, au fost donate sute de viziere cadrelor medicale etc.
Asociația „Părinți pentru Copii” Oltenia, prin președinta Prof. Silvia Cârțu, a subliniat necesitatea unității și implicarea cât mai mare în direcția susținerii orei de religie în școli. „Să ne unim forțele, nu mai putem acționa individual! Demersurile noastre trebuie îndreptate în două direcții: să susținem ora de religie și să susținem Biserica, dar nu cu o atitudine violentă. Să găsim soluții să susținem Biserica să se poată desfășura tradițional, cu respectarea recomandărilor medicilor”, a precizat Prof. Silvia Cârțu. Președintele Asociației „Părinți pentru Copii” Oltenia a vorbit și despre intensificarea colaborării dintre asociații și fundației și despre derularea de proiecte comune.
Serile Filocalice, desfășurate online
Fundația „Cuvântul care Zidește” a prezentat o serie de activități folositoare pe care le-a desfășurat, de-a lungul anilor, despre modalități de adaptare a acestora la noul context și a adus în discuție un proiect frumos adresat copiilor, în mediul online, împreună cu Asociația „Sfântul Ioan Teologul”, prin preot lect. univ. dr. Ioniță Apostolache, președintele Asociației. În același timp, președintele ASCOR Craiova, domnișoara Iuliana Pătra, a amintit câteva dintre activitățile derulate, printre care ajutorarea bătrânilor cu pachete, seri cu caracter educațional, seri de rugăciune și prima ediție a Cupei Prieteniei, eveniment derulat de tinerii ASCOR Craiova împreună cu cei din grupurile parohiale de tineri din Municipiul nostru. Totodată, domnișoara Georgiana Popescu, președintele ASCOR Târgu Jiu, a scos în evidență câteva dintre cele mai importante proiecte: Serile Filocalice, care anul acesta s-au desfășurat on-line; dăruirea de rechizite copiilor din grădinițe și centre de plasament, tabere, conferințe etc.
„Este foarte mare nevoie de dumneavoastră în această societate! Este nevoie de dumneavoastră în Biserică! Suntem datori și suntem nevoiți să căutăm noi forme de menținere, măcar a unora din activitățile noastre și, dacă s-ar putea, să le dezvoltăm pe acestea, în format online sau în alte forme care ne sunt permise. Creșterea calității programelor pe care le desfășurăm se poate face și prin colaborarea asociațiilor și fundațiilor din Arhiepiscopia noastră. Forța noastră stă în unitate. În momentul în care suntem mai mulți, avem și resursă umană suficientă, avem și un cuvânt mai puternic auzit de mai mulți”, le-a transmis celor prezenți pr. dr. Gabriel Sorescu, consilier în cadrul Sectorului de învățământ, catehizare și activități cu tineretul din cadrul Arhiepiscopiei Craiovei.
Gabriela Firu