Program cultural şi artistic, în Parohia Moţăţei

Evenimente

Ziua Naţională a României a fost marcată săptămâna aceasta în Parohia Moţăţei din judeţul Dolj printr-o activitate culturală şi artistică, organizată de către preotul Cătălin Glăvan, paroh al Bisericii ,,Sfântul Ierarh Nicolae”. Un grup de copii şi tineri, reunit în cadrul Ansamblului folcloric “Hora Moţăţeiului”, a prezentat un program artistic special, constând în dansuri tradiţionale, cântece patriotice corale şi cântece populare corale. Preotul paroh Cătălin Glăvan povesteşte despre iniţiativa de a reînfiinţa Ansamblul folcoric, alături de coregraful Cornel Bădele. ,,Acest ansamblu a mai fost la noi la Moţăţei înfiinţat şi coordonat de profesorul Petre Vasile, şi astfel ne-am gândit ca în memoriam Petre Vasile să reînfiinţam acest ansamblu folcloric, de dansuri şi cântece populare”, mărturiseşte părintele Glăvan.

Preotul Cătălin Glăvan precizează că înscrierea şi participarea la activităţile Ansamblului sunt gratuite şi subliniază că, într-o perioadă în care copiii petrec mult timp în faţa calculatorului, activităţile cultural – recreative, desfăşurate în aer liber, cu respectarea măsurilor sanitare, îi ajută totodată la dezvoltarea abilităţilor de relaţionare. ,,Pentru noi este un lucru extraordinar că am reuşit să adunăm aceşti copii şi să înfiinţam Ansamblul folcloric «Hora Moţăţeiului». În momentul de faţă avem înscrişi peste 50 de copii cu vârste de la 5 ani până la 30 de ani, deci din mai multe categorii de vârstă. Comunitatea Parohiei noastre a perceput extraordinar de frumos aceste activităţi cu copiii, care vin într-un moment greu, apăsător pentru mulţi oameni, iar ceea ce încercăm să facem este să le redăm speranţa, încrederea şi credinţa că lucrurile îşi revin şi că formăm o comunitate de oameni uniţi”, a adăugat părintele, care coordonează Ansamblul folcloric ,,Hora Moţăţeiului”.

Gabriela Firu