Praznicul Sfintei Muceniţe Tatiana, la Catedrala Mitropolitană din Craiova

Evenimente

Praznicul Sfintei Muceniţe Tatiana, Diaconiţa, a adunat zeci de credincioşi la rugăciune în Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova, unde se găseşte spre cinstire cinstitul ei cap.

Ca în fiecare an, rugăciunea a început din ajunul sărbătorii, săvârşindu-se în sfântul locaş slujba Vecerniei, Litia şi Privegherea. La momentul rânduit, racla în care este aşezat capul sfintei, alături de moaştele sfinţilor Serghie şi Vah, a fost scoasă în procesiune, împrejurul Catedralei Mitropolitane.

Ziua praznicului, marţi, 12 ianuarie, a început prin slujba Acatist şi a continuat cu Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, săvârşită de un sobor de preoţi în frunte cu arhimandrinul Vladimir Dărângă, mare eclesiarh al Catedralei Chiriarhale. La finele Sfintei Slujbe, părintele arhimandrit a rostit un cuvânt de binecuvântare în care a evidenţiat viaţa, faptele şi minunile împlinite de Sfânta Muceniţă Tatiana.

„Pentru noi, oltenii, în general şi pentru noi, craiovenii, în special, ziua aceasta de 12 ianuarie în care o prăznuim pe Sfânta Mare Muceniţă Tatiana, Diaconiţa, are o însemnătate deosebită. Aceasta întrucât avem spre cinstire sfintele sale moaşte în catedrala noastră de peste 70 de ani. Sfânta Tatiana ne-a iubit şi pe noi pentru că a îngăduit Dumnezeu ca în 1204 să vină aici la Craiova. A adus-o atunci ţarul vlaho-bulgar, Ioniţă Asan, rudă cu Basarabii. A venit de la Târnovo, care era asediat de cruciaţi, a venit aici şi a adus cu dânsul şi moaştele sfintei. De aceea, capul ei, pe care îl avem astăzi în sfânta noastră catedrală, s-a găsit pentru o vreme adăpostit la mănăstirea Coşuna. L-a luat înapoi la Târnovo şi apo, în 1393, când oraşul a căzut sub bulgari a fost salvat şi dus la Niceea, lângă Constantinopol. La rândul său, Barbu Craiovescu, bunicul Sfântului Neagoe Basarab, atunci când a adus moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul de la Constantinopol, a adus şi capul Sfintei Tatiana şi le-a dus la Bistriţa. În 1517, când Neagoe Basarab sfinţeşte minunata lui biserică de la Curtea de Argeş şi îl canonizează pe Sfântul Nifon. La 1793, alături de capetele Sfinţilor Mucenici Serghie şi Vah, capul Sfintei Tatiana a fost aşezată în casetele de argint pe care le avem şi astăzi, iar la 1869, credincioşii din Ploieşti au făurit racla cea mare în care au fost aşezate sfintele lor moaşte. De la Curtea de Argeş, moaştele sfinţilor mucenici au poposit un an la Râmnicu Vâlcea şi din 1949, la iniţiativa mitropolitului Firmilian Marin, ele au fost aduse în catedrala noastră”, a spus arhim. Vladimir Dărângă.

Pr. Apostolache Ioniță