Veşmintele Sfintei Muceniţe Filoteea, adăpostite la Biserica „Toţi Sfinţii” din Craiova

Evenimente

Biserica Toţi Sfinţii” – Băşica din Craiova se numără printre cele mai vechi lăcaşuri de cult ale Băniei.  În urmă cu trei ani a primit al doilea hram, Sfânta Muceniţă Filoteea, Ocrotitoarea copiilor, şi tot de atunci biserica adăposteşte racla cu veşmintele Sfintei Muceniţe, aduse de la Mănăstirea Curtea de Argeş.

  Biserica „Toţi Sfinţii” – Băşica din Craiova are un istoric impresionant şi un preot paroh, părintele Ion Drăguşin, dăruit slujirii bisericeşti şi implicat în realizarea de acţiuni importante pentru enoriaşi. Despre istoricul sfântului locaş, părintele Ion Drăguşin povesteşte căeste o biserică  ridicată de mai bine de trei secole. Este o biserică înnoită, nu este o biserică nouă, care are în spate trei secole. Dacă am desface filele istoriei, vom vedea că în catagrafia din anul 1838, Biserica Băşica apare de zid construită la 1680 de răposaţii Chiriac şi Voicu Jieni şi Grigorie Creţu şi alte rudenii ale mai sus numiţilor, rudeniile care apar mai târziu participând la restaurare, Stan Jianu, Stănuţ Jianu, Chircă Băbeanu. Putem spune că această sfântă biserică este o biserică a Jienilor într-adevăr, pentru că familia Jienilor locuia în acest loc şi ei a vrut să facă o biserică aparte, aşa cum era biserica din satul lor. Din motivul acesta au gândit să facă o biserică într-un stil arhitectonic deosebit de celelalte biserici. Probabil iniţial a fost o biserică din lemn, după aceea apare ca printre primele biserici din zid din Craiova”, subliniază părintele paroh Ion Drăguşin.

Denumirea de Băşica este dată după numele turlei iniţiale, care se afla în pronaos, într-o formă sferică. „Cu siguranţă că hramul acestei sfinte biserici s-a păstrat de la început, «Toţi Sfinţii». Duminica Tuturor Sfinţilor este cu siguranţă un premiu pentru toţi creştinii din lume, şi probabil că la asta s-au gândit şi ctitorii. Iată că biserica aceasta se înscrie între bisericile de zid, ea a fost restaurată între anii 1864 – 1893, iar în perioada 1912 – 1914 a fost ultima restaurare. Din cauza unui cutremur sau furtuni uriaşe, această turlă iniţială s-a dărâmat şi era pericol să se dărâme întreaga biserică, de aceea s-a renunţat la ea, înlocuindu-se cu o turlă mai uşoară din lemn, aşezată deasupra naosului, cum era normal”, a adăugat părintele paroh Ion Drăguşin.

Sfânta Muceniţă Filoteea, al doilea hram al Bisericii

Părintele mărturiseşte că ultima restaurare este o minune a Maicii Domnului, la care s-a rugat permanent să ajute în realizarea acestui obiectiv. „Ultima restaurare a fost o minune a Maicii Domnului. Eu am venit aici la 1 septembrie, anul 1988, şi după vreo doi, trei ani, urcând în pronaos, pregătindu-ne pentru un praznic, am dat de o icoană tare dragă sufletului meu, Încununarea Maicii Domnului, şi atunci atât de mult mi-a plăcut, încât am rugat-o pe Maica Domnului să mă ajute să restaurez întreaga biserică. A fost cu adevărat un impuls pe care l-am primit, şi de atunci  am început să săvârşesc şi o Sfântă Liturghie peste săptămână, pentru sufletul şi în ajutorul acestui plan. A rânduit Dumnezeu să fie prima biserică restaurată prin fondurile europene din ţară, am făcut subzidiri, înlocuirea acoperişului, acoperirea cu tablă de cupru, restaurarea picturii, restaurarea clopotniţei, încât în ziua hramului bisericii, în data de 19 iunie 2011, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu a venit şi a binecuvântat sfinţirea acestei sfinte biserici. Este un dar făcut de Maica Domnului şi de aceea, în ziua Adormirii Maicii Domnului şi în ziua hramului, din punct de vedere liturgic, pe lângă Acatistul Tuturor Sfinţilor, pe lângă Vecernia cu Priveghere şi cu Litie, pe lângă Sfântul Maslu şi toate celelalte rânduieli, în ziua hramului şi în ziua Adormirii Maicii Domnului facem din punct de vedere liturgic o slujbă specială. Seara se face Vecernie cu Litie şi cu Priveghere şi după aceea se săvârşeşte Utrenia. A doua zi se săvârşeşte Acatistul Tuturor Sfinţilor, Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru Ctitori”, a precizat părintele Ion Drăguşin.

În urmă cu trei ani, la Biserica “Toţi Sfinţii” din Craiova au fost aduse, de la Mănăstirea Curtea de Argeş, veşmintele Sfintei Muceniţe Filoteea, Ocrotitoarea copiilor, şi tot de atunci sfântul locaş a primit al doilea hram, cel al Sfintei Muceniţe Filoteea. Părintele Drăguşin poveşteşte că există mai multe proiecte recent realizate, printre care cel al aducerii unui clopot nou la clopotniţă, şi îşi doreşte împlinească un nou proiect, cel al arborării în permanenţă, în curtea sfântului locaş, stindardului cu steagul României.

Gabriela Firu