Parohia Işalniţa din judeţul Dolj a implementat săptămâna aceasta etapa finală a proiectului „Solidaritate în vremuri de încercare”, pentru sprijinirea persoanelor aflate în nevoie, din Parohia Urzicuţa. Acţiunea filantropică se află la a treia ediţie şi se desfăşoară cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. Astfel, în ziua de marţi, 23 martie, preoţii implicaţi în proiect, părintele Alexandru Badea, de la parohia Işalniţa, părintele Daniel Ţenea, de la Parohia Urzicuţa, alături de mai mulţi credincioşi care au sprijinit această acţiune au dăruit persoanelor aflate în nevoie pachete cu produse neperisabile şi măşti de protecţie. Acţiunea a avut loc prin purtarea de grijă a Pr. Protoiereu Ion Nicolae, de la Protoieria Craiova Nord, şi Pr. Protoiereu Cătălin Neacşu, de la Protoieria Băileşti.
„În acest proiect am ales să venim în sprijinul familiilor și persoanelor cu o situație financiară precară. Această acțiune s-a desfășurat având alături de noi membrii Consiliului Parohial al Bisericii cu hramul Adormirea Maicii Domnului și pe Pr. Alexandru Badea, cu care am mers împreună la mai multe familii nevoiașe, credincioși bolnavi sau imobilizați la pat, bătrâni fără vreun aparținător, din cadrul Parohiei Urzicuța, dăruindu-le pachete cu alimente neperisabile și măști de protecție. Această acțiune a fost un moment de suflet, în care credincioșii care au făcut posibilă această acțiune caritabilă și-au dat seama ce înseamnă să daruiești, să primești și să fii alături de cei nevoiași. Aducem mulţumiri deosebite credincioşilor Parohiei Işalniţa şi tuturor celor care ne-au sprijinit în această acţiune”, a subliniat părintele Daniel Ţenea, paroh al Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Parohia Urzicuţa.
Părintele Badea Alexandru, paroh al Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Işalniţa, a precizat faptul că prima ediţie a proiectului a avut loc la începutul anului 2020. „În această perioadă, în mod deosebit, am vorbit credincioşilor din Grupul parohial şi voluntarilor despre importanța milosteniei, mai ales în timpul Postului Mare. Ne-am propus să strângem fonduri pentru a ajuta oamenii aflați în dificultate, din Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Urzicuța, campanie care a avut loc până în Duminica Ortodoxiei. Sperăm ca pe viitor acest proiect să aibă continuitate! Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru toate aceste acțiuni, enoriașilor implicați, precum și preoților care au făcut ca acest proiect să prindă viață”, a adăugat părintele Badea Alexandru, paroh al Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Ișalnița.
Gabriela Firu