Acţiune de ajutorare pentru familiile aflate în nevoie, desfăşurată de Parohia Filiaşi I

Evenimente

Grupul parohial „Sfântul Dumitru” din cadrul Parohiei Filiaşi I a desfăşurat duminică, 18 aprilie, o acţiune caritabilă pentru sprijinirea mai multor familii aflate în nevoie, din Parohia Filiaşi şi din Parohia Valea Fântânilor, sat Racoviţa. În cadrul acţiunii, Pr. Paroh Marian Hantea, Coordonatorul Grupului parohial, şi Pr. Eugen Cătălinoiu, de la Biserica „Sfântul Dumitru”, s-au implicat în ajutorarea mai multor familii cu pachete conţinând alimente neperisabile, dulciuri şi îmbrăcăminte pentru copii. „Acţiunea de duminică a avut un impact deosebit de important pentru tinerii noştri care au mers împreună cu noi la patru familii defavorizate, cărora li s-a acordat, pe lângă sprijinul duhovnicesc şi moral, şi un sprijin material. Un lucru deosebit de important este modul în care am fost primiţi de aceste persoane. Acţiunea s-a desfăşurat şi pentru două familii din satul Racoviţa, unde o perioadă am fost preot suplinitor. Am păstrat legătura cu Părintele Paroh, Daniel Vopsitoru, şi am mers împreună cu dumnealui la două familii destul de necăjite şi încercate. Bucuria pe care au manifestat-o atât familiile care ne-au primit, dar şi Grupul de tineri ai Parohiei noastre, a fost deosebită”, a subliniat Pr. Marian Hantea, Paroh al Bisericii „Sfântul Dumitru”, Parohia Filiaşi I.

Activitate filantropică în cadrul Proiectului „Lumină din Lumină”

Acţiunea filantropică s-a desfăşurat în cadrul Proiectului „Lumină din Lumină”, iniţiat de Sectorul Învăţământ, Activităţi cu Tineretul şi Catehizare al Arhiepiscopiei Craiovei. „Această acţiune caritabilă face parte dintr-un program amplu al Proiectului «Lumină din Lumină» şi din care fac parte o serie de activităţi catehetice, activităţi filantropice, recreativ – sportive şi culturale. Observăm că prin activităţile pe care le desfăşurăm în cadrul Parohiei, adolescenţii noştri manifestă un interes deosebit faţă de valorile Bisericii noastre strămoşeşti, faţă de valorile neamului românesc, observăm o integrare mai bună în viaţa Bisericii, se dezvoltă abilităţi practice, o mai bună comunicare şi înţelegere faţă de persoanele în vârstă şi faţă de nevoile acestora. Adolescenţii dobândesc astfel mai multă încredere în acţiunile proprii şi în deciziile le iau, sunt mai responsabili şi au o raportare corectă faţă de societate”, a adăugat Pr. Marian Hantea, coordonatorul Grupului parohial de tineri „Sfântul Dumitru”.

Părintele accentuează faptul că aceste acţiuni de ajutorare au un rol important în aceeaşi măsură pentru sensibilizarea oamenilor şi conştientizarea cu privire la nevoile semenilor. “Biserica reprezintă pentru noi toţi un pilon important în formarea duhovnicească şi socială a adolescenţilor noştri şi nu numai, are rolul de a-i face pe aceştia să înţeleagă că nu există o lume fără Dumnezeu, de a dezvolta în aceştia virtutea iubirii faţă de cei dragi şi faţă de aproapele nostru. Prin activităţile acestea filantropice pe care le desfăşurăm, de întrajutorare, reuşim să sensibilizăm pe cei care ne sunt alături şi îi facem să înţeleagă că omul este mai important decât orice acţiune din viaţa socială a fiecăruia. De aceea, un rol important în sociatea noastră îl are Biserica, pentru că, prin participarea la astfel de activităţi ale tinerilor, ei devin oameni frumoşi, oameni sănătoşi, este o ocazie pentru copiii care participă la astfel de acţiuni de a se bucura de frumuseţea copilăriei, pe de o parte, de a relaţiona cu alţi copii, tineri, într-un mediu bun, şi astfel de a face o Biserică vie, aşa cum ne dorim, şi o Biserică lucrătoare în societate şi în viaţa noastră”, a subliniat Pr. Marian Hantea, Parohul Bisericii „Sfântul Dumitru”, Parohia Filiaşi I.

Gabriela Firu