Activităţi cu tinerii la Biserica „Sfântul Nicolae” – Brânduşa din Craiova

Evenimente

Grupul de tineri „Sfântul Andrei” din cadrul Bisericii „Sfântul Nicolae” – Brânduşa din Craiova a împlinit săptămâna aceasta cinci ani de activitate. Cu acest prilej, în această perioadă, tinerii s-au reunit pentru întâlniri tematice, pentru a alcătui agenda de activităţi viitoare şi pentru a face repetiţii la Prohodul Domnului. Părintele paroh al sfântului locaş, Pr. Dr. Gabriel Sorescu, a subliniat faptul că activităţile care implică tinerii sunt o prioritate în cadrul Parohiei Brânduşa şi că sunt organizate întâlniri cu tinerii în fiecare duminică, după Sfânta Liturghie. Activităţile de la Parohia Brânduşa au continuat luni, 19 aprilie, când elevii clasei a VIII-a D de la Şcoala  „Sfântul Dumitru” din Craiova au vizitat Biserica „Sfântul Nicolae” – Brânduşa, unde au fost întâmpinaţi de părintele Gabriel Sorescu. Părintele paroh le-a făcut o prezentare a cărţilor de cult, elevii fiind încurajaţi să citească din ele, iar la final să adreseze întrebări pe această temă. În partea a doua a întâlnirii, elevii s-au spovedit, s-au împărtăşit şi au participat la tradiţionala agapă frăţească din curtea sfântului locaş.

Gabriela Firu