Campania „Dăruieşte din sângele tău, aproapelui!”, la Poiana Mare

Evenimente

Spitalul de Psihiatrie din Poiana Mare va găzdui miercuri, 2 iunie, a VI-a acţiune de donare de sânge, care se desfăşoară sub sloganul „Dăruieşte din sângele tău, aproapelui!”. Acţiunea este organizată de Pr. Tinel Florin Dudău, slujitor la Paraclisul „Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici” din cadrul Spitalului de Psihiatrie Poiana Mare. Recoltarea se va face de către personalul specializat al Centrului Regional de Transfuzie Sangvină Craiova.

„Unitatea mobilă a Centrului Regional de Transfuzie Sangvină Craiova îşi va relua activitatea din data de 2 iunie, după cum ne-a informat doamna doctor Adriana Turculeanu, director al Centrului Regional de Transfuzie Sangvină din Craiova, iar prima acţiune mobilă de donare de sânge se va realiza la Spitalul de Psihiatrie din Poiana Mare. Am început aceste acţiuni de donare de sânge în data de 18 octombrie 2018, zi în care Biserica Ortodoxă îl cinsteşte pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, care este şi Ocrotitorul medicilor. Este a şasea acţiune de donare de sânge pe care o organizăm şi este o mare mulţumire pentru noi să vedem că persoane care au răspuns apelului nostru la început au devenit donatori de sânge fideli. Este important să înţelegem că în felul acesta salvăm vieţi, că un gest al nostru de solidaritate poate însemna o nouă şansă la viaţă pentru semenii noştri. Îi îndemnăm pe cei toţi cei care respectă criteriile pentru donarea de sânge să fie receptivi, solidari şi să răspundă apelului acestei campanii. Mulţumim totodată domnului Lect. univ. dr. Claudiu Buzatu, managerul Spitalului de Psihiatrie din Poiana Mare, şi doamnei doctor Lavinia Mihaela Sîrbu, directorul medical al unităţii spitaliceşti, pentru deschidere şi pentru că ne-au pus la dispoziţie spaţiul necesar acţiunii”, a subliniat Pr. Tinel Florin Dudău, de la Paraclisul „Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici” din cadrul Spitalului de Psihiatrie Poiana Mare.

 

Gabriela Firu