Întâlnirea Tinerilor Creștin – Ortodocși din Oltenia, ediția a XV-a

Evenimente

Comuna Turburea din județul Gorj a găzduit sâmbătă, 19 iunie, Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Oltenia (ITO – Oltenia), ediția a XV-a, eveniment desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei.
ITO – Oltenia a fost organizat de Arhiepiscopia Craiovei, prin Biroul de activități cu tineretul din cadrul Sectorului Învățământ, Activități cu Tineretul și Catehizare. Cu acest prilej, într-un cadrul pitoresc, reprezentanții grupurilor de tineri și asociațiilor de tineri din Arhiepiscopia Craiovei s-au reunit, alături de preoții coordonatori, au participat la activități de cunoaștere, ateliere de creație, la jocuri interactive, au prezentat momente artistice și au participat la conferința „Rolul tânărului în Biserica”, susținută de Pr. Lect. Univ. Ioniță Apostolache, din cadrul Facultății de Teologie din Craiova. ITO Oltenia 2021 a început cu slujirea Sfintei Liturghii sub protia PC Grigore Vulcanescu, Consilier Cultural al Arhiepiscopiei Craiovei, cel care a și transmis participanților cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Irineu. După alocuțiunile autorităților a urmat prezentarea organizațiilor de tineri și a grupurilor parohiale din Arhiepiscopia Craiovei și celelalte activități prevăzute în programul propus de Biroul pentru tineret coordonat de PC Preot Inspector Ștefan Bărbulescu.

„Astăzi, în comuna Turburea, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Irineu, s-a desfășurat a XV-a ediție ITO-Oltenia, o întâlnire care, bine-nțeles, derulată cu respectarea normelor sanitare în vigoare, și-a propus câteva obiective cât se poate de clare. În primul rând, aici au fost prezenți reprezentanții grupurilor de tineri din Oltenia, reprezentanții a 25 de grupuri de tineri și asociații de tineri creștin-ortodocși, care au venit de dimineață, au participat la Sfânta Liturghie, unde preoții coordonatori ai grupurilor de tineri și asociațiilor de tineri au slujit Sfânta Liturghie. Apoi, în acest cadru pitoresc, fiecare grup și-a prezentat istoricul, activitățile desfășurate și câteva gânduri pentru viitor. Pentru că motto-ul acestei întâlniri este „Împreună întru Hristos, ieri, azi și în veșnicie”. În continuarea întâlnirii, tinerii au participat la un atelier, rezolvând un joc de îmbinare a unor piese de puzzle. Obiectivul acestui joc este ca tinerii să realizeze că ei fac parte dintr-un Trup, Trupul lui Hristos – Biserica și fiecare din ei are un rol important. Dupa atelier, părintele profesor Ioniță Apostolache le-a vorbit tinerilor despre cât de important este ca ei să facă parte din viața Bisericii. În ultima parte a acestei întâlniri, din rândul celor prezenți au ieșit câțiva tineri care au vrut să ne arate talentele lor. Pe toți am vrut să-i apreciem, să-i vedem așa cum sunt, să-i valorizăm: să-i ascultăm pe cei care cântă, pe cei care recită. Pe toți tinerii noștri vrem să-i aplaudăm, vrem să îi facem să se simtă iubiți și acceptați în Biserică, în apropierea preoților lor și întru dragostea lui Hristos”, a transmis Părintele Consilier Gabriel Sorescu.

Moderatorul acestui eveniment a fost Părintele Mihail Scorbură, coordonatorul Grupului parohial „Tinerii Maicii Domnului” din Craiova, care a vorbit despre entuziasmul acestor tineri de a participa la întâlnirea ITO-Oltenia și de a fi aproape de Biserică. „În primul rând, cu toții au fost plini de viață și dornici să facă activitatea, din acest motiv parcă am simțit o mult mai plină de viață această întâlnire, mult mai dorită și mai împlinită. Ne bucurăm să simțim o astfel de trăire vie. Tinerii și-au reprezentat cu succes grupurile de unde vin și au reușit să facă față provocărilor pe care le-au avut aici, provocarea de a-și prezenta grupul, de a prezenta lucrurile minunate pe care le desfășoară, au reușit să cunoască tinerii din celelalte zone sau grupuri, au reușit, alături de ei, să realizeze activități practice, să asculte mesajele celor care îi iubesc dar totodată să-și prezinte calitățile lor, artistice și nu numai, iar un lucru important este să arate la final ca și-au lăsat amprenta. Tinerii au fost tot timpul în Biserică, iar cu astfel de ocazii nu am făcut altceva decât să ne bucurăm de darul acesta pe care Dumnezeu ni l-a dat”, a precizat Părintele Mihail Scorbură.

Preoții prezenți la eveniment au apreciat activitatea tinerilor de la ITO Oltenia: „Este o bucurie deosebită să fim în mjlocul atâtor tineri care sunt deschiși față de Biserică, față de credință, față de Dumnezeu și totodată față de noi, preoții. Este o lucrare împreună, este o bucurie să ne întâlnim, este o bucurie să ne ascultăm unii pe alții, și este important că ei găsesc în noi un liant în această lume. Este bine că ei găsesc în Biserică un sprijin și totodată un timp frumos pe care ei pot să-l petreacă într-o zi liberă”, a subliniat Pr. Marian Hantea, coordonatorul Grupului de tineri „Sfântul Dumitru”, Parohia Filiași I.
Tinerii de la ITO Oltenia au reușit astfel să se cunoască mai bine, să relaționeze și totodată să se apropie de Sfânta Biserică.

Gabriela Firu